Prinţul Harry i-a adus un omagiu bunicului său pe linie paternă, prinţul Philip, decedat vineri la vârsta de 99 de ani, despre care a spus că a fost “un om al datoriei, de onoare şi cu un pronunţat simţ al umorului”, informează AFP şi DPA, citate de Agerpres.

Într-un comunicat, ducele de Sussex, care, potrivit presei a ajuns în Marea Britanie venind din California – pentru prima dată după ce s-a retras din rândul membrilor activi ai familiei regale -, pentru a asista la funeraliile programate sâmbătă, a salutat în persoana bunicului său “o stâncă a Majestăţii Sale regina Elisabeta a II-a, de un devotament inegalabil”.

“Va fi ţinut minte drept cel mai longeviv consort al unui monarh, ca un militar decorat, ca un prinţ şi ca un duce”, a adăugat prinţul Harry.

“Dar pentru mine, la fel ca pentru oricine care a pierdut pe cineva drag sau un bunic de-a lungul acestui an dureros, el a fost bunicul meu: un maestru al fripturilor la grătar, o legendă a persiflării şi un neastâmpărat până la final”, a mai spus el.

“Deşi aş putea să continui multă vreme în acest stil, ştiu că dacă el ar mai fi aici, ne-ar spune, ţinând o bere în mână: ‘Haideţi, terminaţi odată cu asta!'”.

Funeraliile vor avea loc sâmbătă, 17 aprilie

“Ne va lipsi teribil de mult şi va fi ţinut minte pentru totdeauna de naţiunea noastră şi de lumea întreagă. Meghan, Archie şi eu (precum şi viitoarea lui strănepoată) vom avea mereu un loc special pentru el în inimile noastre”, a adăugat prinţul Harry.

Palatul Buckingham a anunţat că funeraliile prinţului Philip vor avea loc sâmbătă, 17 aprilie, la Capela St. George, din Castelul Windsor, la ora locală 15:00. Totodată, un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham a precizat că Harry, ducele de Sussex aflat în Statele Unite, ”intenţionează să participe” la ceremonie, însă soţia sa Meghan, însărcinată pentru a doua oară, nu îl va însoţi, la sfatul medicului său. “Ducesa de Sussex a fost sfătuită de medicul său să nu călătorească”, a declarat purtătorul de cuvânt.

The Sun, care citează un martor ocular, susţine că prinţul Harry a revenit în Marea Britanie duminică. În relatarea preluată de Reuters se menţionează că Harry a trebuit să se deplaseze acasă imediat după aterizarea pe aeroportul Heathrow, pentru a rămâne în carantină până la funeraliile ducelui de Edinburgh.