Harry şi soţia sa, Meghan, duci de Sussex, au anunţat în luna ianuarie că doresc să îşi petreacă mai mult timp în America de Nord şi să devină independenţi financiar, condiţii în care nu vor mai reprezenta în mod oficial monarhia britanică, potrivit agerpres.ro

Vizitele prințului Harry

Ducii de Sussex s-au aflat în Canada, împreună cu fiul lor, Archie, timp de câteva săptămâni, însă prinţul Harry s-a întors în Marea Britanie marţi.

În cursul zilei de vineri, el urmează să viziteze celebrele studiouri muzicale Abbey Road, din nordul Londrei, unde formaţia The Beatles a înregistrat 11 dintre cele 13 albume ale sale, pentru a se întâlni cu rockerul Jon Bon Jovi şi cu membrii corului Invictus Games Choir, care vor înregistra o melodie în scopuri caritabile.

Singura opțiune cu care a rămas

Recent, prinţul Harry şi-a exprimat „tristeţea” pentru că este nevoit să renunţe la îndatoririle de membru al familiei regale, dar a precizat că nu are nicio altă opţiune pentru a scăpa de atenţia constantă a media şi pentru a-şi construi un viitor independent.