Compania BRC Business Group, controlată de un grup de investitori din Marea Britanie, Olanda şi Israel, a intrat în insolvenţă la începutul lui 2012 cu datorii de 71 mil. lei (16,1 mil. euro), din care 38 mil. lei către BCR (8,6 mil. euro). În momentul declanşării procedurii mai erau disponibile la vânzare 195 de apartamente din totalul de 224 construite în cele două imobile de 14 etaje.

În martie 2014, echipa de vânzări a Premier Estate Management a preluat proiectul şi a obţinut de pe urma lichidării ultimelor 180 de apartamente disponibile circa 8,7 mil. euro. Astfel, BCR, în calitate de creditor garantat al proiectului, şi-a recuperat întreaga datorie, în timp ce investitorii au pierdut circa 7,5 mil. euro.

Datele Premier Estate arată că circa 85% din apartamentele tranzacţionate au beneficiat de programul Prima Casă. Preţurile de vânzare au pornit de la 35.000 euro + TVA 5% (pentru garsoniere), 49.000 euro + TVA 5% (pentru apartamente cu 2 camere) şi 65.000 euro (pentru apartamentele cu 3 camere).

Prima clădire din Citadella Titan a fost finalizată în octombrie 2009, iar a doua a fost încheiată în februarie 2010.

Premier Estate a intrat pe piaţa de brokeraj cu sprijinul avocatului Remus Borza, care a folosit serviciile companiei pentru vânzarea apartamentelor dintr-o serie de proiecte rezidenţiale intrate în insolvenţă, printre care Asmita Gardens şi Ibiza Sol.