În momentul lansării gama Macan propune trei variante. Macan S este echipat cu un motor V6 biturbo de 3 litri cu o putere de 340 CP, transmisie integrală permanentă şi ambreiaj multidisc controlat electronic. Transmisia integrală este în dotarea de serie pentru toate modelele. Puterea este transmisă către roţi prin intermediul unei transmisii cu dublu ambreiaj și 7 trepte de viteză. Maşina accelerează de la 0 la 100 km/h în 5,4 secunde (sau 5,2 secunde cu pachetul opţional Sport Chrono. Viteza maximă este de 254 km/h, iar consumul mediu de combustibil se situează între 8,7 şi 9 litri/100 km, ceea ce corespunde unui nivel al emisiilor CO2 între 212 şi 204 g/km.

Macan S Diesel este alergătorul de cursă lungă şi consum redus dintre cele trei modele. Motorul său V6 turbo diesel de 3 litri are un consum de numai 6,1 – 6,3 litri/100 km, corespunzând unor emisii de CO2 între 159 şi 164 g/km. Cu toate acestea, datorită puterii de 258 CP a motorului său, Macan S Diesel accelerează de la 0 la 100 km în doar 6,3 secunde (sau 6,1 cu pachetul opţional Sport Chrono) şi atinge o viteză maximă de 230 km/h.

Fiind modelul de top al gamei, Macan Turbo va fi cea mai puternică maşină din segmentul SUV-urilor compacte. Motorul V6 biturbo de 3,6 litri, utilizat în premieră pe un Porsche, atinge pentru prima dată o putere de 400 CP şi propulsează vehiculul de la 0 la 100 km/h în 4,8 secunde. Cu pachetul Sport Chrono, acest timp poate coborî până la 4,6 secunde. Chiar dacă viteza maximă atinge 266 km/h, Macan Turbo are un consum de numai 8,9 – 9,2 litri/100 km, echivalent cu o cantitate de CO2 între 216 şi 208 g/km.

Numele de Macan provine din cuvântul indonezian pentru tigru și, în opinia Porsche, este puternică şi pregătită să lovească în orice moment, dar agilă şi tenace pe teren accidentat. Ultima etapă a evoluţiei sistemului de transmisie integrală – cunoscut ca Porsche Traction Management (PTM) – a produs unul din cele mai puternice sisteme de tracţiune din lume. Prin lansarea Macan, Porsche oferă acum vehicule sportive cu transmisie integrală într-o varietate de modele fără egal.

O scurtă privire la specificaţiile de performanţă relevă faptul că Macan a fost dezvoltat pentru agilitate. Între alte trăsături caracteristice ale maşinii se numără proporţiile, designul şi pneurile mixte pe jante de mari dimensiuni. Motoarele, sistemele de transmisie şi cutia de viteze cu 7 rapoarte şi dublu ambreiaj (PDK) oferă dinamism şi eficienţă vehiculului deopotrivă pe asfalt şi pe teren accidentat, pentru o experienţă de conducere marca Porsche autentică. Scaunele şoferului şi pasagerului oferă o poziţie joasă, tipică maşinilor sport.

Gama de opţiuni în dotarea de serie a lui Macan este amplă, incluzând transmisie integrală, PDK, volan sport multifuncţional cu padele, jante de mari dimensiuni, sistem audio de înaltă performanţă şi hayon acţionat electric. Lista echipamentelor opţionale speciale include şi alte atracţii, precum suspensia pneumatică, unică în acest segment. Este disponibil, de asemenea, sistemul Porsche Torque Vectoring Plus (PTV Plus – diferenţial cu transmisie variabilă a cuplului), special adaptat pentru Macan. Acesta distribuie cuplul motorului către roţile spate şi funcţionează împreună cu un diferenţial blocabil controlat electronic al punţii spate. Lista opţiunilor Porsche include cunoscuta asistenţă pentru lumini de drum care face parte din sistemul Porsche Dynamic Light System Plus (PDLS Plus), care ajustează continuu nivelul farurilor, în funcţie de traficul în acelaşi sens de mers sau din sensul opus.

Macan este “Made in Germany", fiind produs la uzina Porsche din Leipzig. Porsche a investit 500 milioane de euro în această fabrică, în care a montat o linie completă de producţie, care este proiectată să producă aproximativ 50.000 de maşini pe an, la cel mai înalt nivel de precizie şi calitate. Exact ceea ce este de aşteptat de la un Porsche.