Au apărut primele imagini cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, după accidental de circulație suferit de acesta. Șoferul mașinii în care se afla Cuc a rămas fără permis pentru 30 de zile, în cauză fiind deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Șoferul ar fi încercat o depășire neregulamentară. Răzvan Cuc și-a fracturat mâna și va trebui să poarte ghips în următoarele trei luni, dar și-a reluat activitatea guvernamentală. Șoferul mașinii este internat la Spitalul Floreasca.

Între timp, Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc și directorul general CNAIR au verificat stadiul lucrărilor la obiectivele de infrastructură din județul Neamț.

În acest sens, Ministrul Transporturilor s-a deplasat pe șantierul de pe DN 15, Poiana Largului – Bicaz, unde, în prezent, sunt executate lucrări de refacere a corpului drumului în zona afectată, înlocuirea zidului de sprijin, refacerea șanțurilor de scurgere și montarea de parapet metalic. Barajul Bicaz a beneficiat zilele trecute de lucrări de reparații asfaltice pe suprafețe întinse, executate în regie, de Secția de Drumuri Naționale Piatra Neamț.

”La începutul mandatului, în județul Neamț, am spus că se vor asfalta 150 km. Până în prezent s-au asfaltat 80 km, urmând ca încă 70 km să se facă între Moțca și Castelul de Apă și între Târgu Neamț și localitățile învecinate. Aici am fost în luna martie și încă nu se întâmplase nimic. Acum vedeți că lucrurile au luat o altă turnură. Investițiile vor continua. Un alt lucru foarte important: vorbeam de lansarea proiectului de Drum Expres Bacău – Neamț. Iată că am ajuns la final cu această procedură: s-au depus 4 oferte. L-am rugat pe domnul director general al CNAIR să întrunească, de urgență, Comisia și să evalueze acest proiect, astfel încât până la sfârșitul lunii august să avem semnat contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate. Ca și țintă ne-am propus ca la sfârșitul lunii iunie 2020 să lansăm proiectarea și execuția. Deși perioada de elaborare a studiului de fezabilitate este de 14 luni, voi discuta cu firma, care va fi desemnată câștigătoare să comprimăm acest termen.

Spuneam, la un moment dat, în 2017, când am fost aici în prima vizită la Poiana Lacului Bicaz, vorbim de un drum cu un impact turistic foarte mare, un drum care este tranzitat de mulți turiști, un drum care a fost construit în perioada de după cel de-al doilea Război Mondial, că nu s-a mai intervenit de foarte mult timp. Iată că Guvernul a alocat sume semnificative pentru asigurarea drenajelor, scurgerilor și elementelor de siguranță. Se lucrează intens și o să mergem acum să vedeți exact ce se întâmplă la fața locului. L-am rugat pe domnul Laicu (directorul DRDP Iași), dacă tot ne apucăm de o treabă, să o facem până la capăt.  Să nu mai facem doar fragmente. Să identifice toate punctele nevralgice astfel încât să putem aloca sumele necesare și să închidem absolut toate problemele pe acest drum, ca să îl finalizăm și să poată fi dat în circulație așa cum trebuie, fără calamități, fără alunecări de teren și fără problemele care au persistat în trecut. Tot atunci am vorbit și despre două poduri și marcajele rutiere. Sunt mulți turiști în zonă și practic, marcajele sunt un element de siguranță important pe drumul național. Haideți să ne apucăm și de poduri. Știu că soluția tehnică este separată, am văzut că la Preluca ați finalizat podul. Așa am promis și așa trebuie să se întâmple. Aveți bani alocați. Haideți și să finalizăm ceea ce ați promis că se va face în județul Neamț. Voi veni să monitorizez, să văd că lucrurile se întâmplă așa cum am promis și continuați în același ritm alert cu partea de întreținere. Am fost acum pe câteva poduri și am văzut că trebuie lucrat. Lucrați și la parapeți” a declarat Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc.

Ministrul a precizat că va continua seria de vizite pe șantierele obiectivelor de infrastructură gestionate de minister pentru a se asigura că lucrările se vor finaliza în termenele asumate de către antreprenori și cu respectarea standardelor de siguranță și calitate.