Bebe Nicola este noul șef al departamentului de știri al Prima TV, acesta înlocuindu-l în funcție pe Marius Huc.

Contactat de Paginademedia.ro, Marius Huc a confirmat plecarea de la Prima TV: „Am demisionat în urmă cu o lună, acum sunt încă în perioada de preaviz. Urmează o provocare despre care nu pot da încă detalii,” a declarat Marius Huc pentru Paginademedia.ro.

Cu peste 20 de ani de experiență în televiziune, Bebe Nicola a lucrat pentru Digi 24 încă de la începuturile canalului TV, mai întâi ca producător general, după care din poziția de producător executiv.

După ce a plecat de la Digi 24, Bebe Nicola a ales să se întoarcă la Prima TV, unde a mai lucrat în urmă cu peste 20 de ani.