Economiile europene încep să facă primii paşi pentru revenirea la un program de lucru normal, în contextul pandemiei de coronavirus.

Astfel, Cehia devine primul stat în care viaţa se reîntoarce treptat la cea de dinainte de pandemie.

Măștile sunt obligatorii

Magazinele de bricolaj se vor redeschide de joi, precum și cele de papetărie sau atelierele de reparaţii ale bicicletelor.

Iar oamenii vor putea ieşi afară pentru a face sport, dar nu în grupuri mai mari de două persoane.

Cehia a fost una dintre primele ţări care a impus stare de urgenţă, iar măştile au devenit obligatorii. Ţara are acum sub 5.000 de cazuri de coronavirus şi 80 de decese.

Şi Austria a anunţat un plan detaliat pentru revenirea la normal, informează Mediafax.

Se păstrează măsurile de distanțare socială

”Scopul nostru este ca pe 14 aprilie, în marţea de după Paşte, să fie deschise magazinele mici, de până în 400 de metri pătraţi, magazinele de bricolaj şi de grădinărit”, a declarat Sebastian Kurz, cancelarul Austriei.

”Bineînţeles, (deschiderea se va face, n.r.) sub reguli stricte de siguranţă, cum ar fi: purtarea măştilor de protecţie, dezinfecţii şi un număr limitat de clienţi. Scopul nostru este ca, de pe 1 mai, toate magazinele, mall-urile şi saloanele de cosmetică să se redeschidă”, a adăugat el.

În Slovacia, fabrica Kia a reînceput construcţia de maşini, oprită pe 23 martie. Reluarea lucrului de face cu respectarea măsurilor de distanţare socială şi niciun muncitor nu intră în fabrică înainte de a i se lua temperatura.