Uniunea Europeană nu vede „niciun motiv de panică” pentru epidemia de coronavirus din Italia care a contaminat peste 100 de persoane şi a provocat moartea a două, a declarat duminică, la Riad, comisarul european pentru afaceri economice, Paolo Gentiloni, relatează Reuters.

„Uniunea Europeană are încredere deplină în autorităţile italiene şi în deciziile pe care le iau. Împărtăşim preocuparea pentru o posibilă contaminare, dar nu există niciun motiv de panică”, le-a spus Paolo Gentiloni jurnaliştilor, după o reuniune a G20 la nivel de miniştri de finanţe din Arabia Saudită.

În Italia au fost confirmate 132 de cazuri de infectări cu noul coronavirus, a anunţat duminică, într-un nou bilanţ, şeful Protecţiei Civile, Angelo Borrelli, reamintind că epidemia a făcut doi morţi în această ţară.

Potrivit bilanţului prezentat de Borrelli, cazurile, care includ două decese survenite în intervalul vineri-sâmbătă, sunt în număr de 89 în Lombardia (în regiunea Milano), 25 în Veneto (în zona Veneţia), 9 în Emilia-Romagna (în jurul Bologna), 6 în Piemont (Torino), la care se adaugă 3 în regiunea Roma (Lazio), care sunt infecţii contractate în afara Italiei. Borrelli a subliniat că, pentru moment, ”structurile sanitare nu au reuşit să identifice pacientul zero”, cel care a declanşat epidemia în Italia.

Prin urmare, ”este dificil de prevăzut amploarea contagiunii (epidemiei)”, a precizat acesta, adăugând că ”singura măsură valabilă care poate fi adoptată este închiderea teritoriilor” afectate. Guvernul italian a plasat în carantină sâmbătă seară două zone din Lombardia (în jurul oraşului Codogno) şi Veneţia, precum şi o localitate din apropiere de Padova pentru a încerca să ţină sub control această epidemie de Covid-19, fără precedent în Europa.A