La apariţia sa, în luna februarie a acestui an, Dan Andronic, coordonatorul acestui proiect editorial, spunea: „Îmi doresc să vă conving că istoria este cel mai mare prozator, că putem descoperi împreună lucruri pe care nu le știam, că le putem citi împreună, bucuându-ne de fiecare lucru nou pe care il aflăm.”

Gândit de echipa editorială ca un produs media accesibil tuturor cautătorilor de adevăruri istorice, Evenimentul Istoric s-a dovedit o publicație care se bucura de interesul cititorilor, tirajul revistei, in luna februarie, a fost de 8.000 de exemplare, din care procentul de retur a fost de 26%, luna următoare s-au tipărit 10.000 de exemplare Evenimentul Istoric, iar returul a fost de 34%, pentru ca în aprilie şi mai, tirajul să se stabilizeze la 9.000 de exemplare, cu un procent de retur de 16%, respectiv 25%. 

În numărul acesta din Evenimentul istoric

Politicieni, regi, șambelani, oameni de afaceri austrieci sau englezi, până și principele prusac Otto von Bismarck – cunoscut în epocă pentru implicarea sa în afacerile mondiale – au adulmecat posibilitatea de îmbogățire rapidă pe spinarea tânărului regat românesc.

Dar cine a fost Henry Bethel Strussberg (1823-1884), individul care a dat numele primei afaceri de corupție din România? Dr. Strussberg reprezenta un consorțiu prusian, din conducerea căruia mai făceau parte un prinț, un duce și un conte. Concesiunea se referea la construirea și exploatarea pe 90 de ani a unui total de 914, 800 kilometri de cale ferată, repartizați pe distanțele: Roman-Tecuci-Galați; Tecuci-Bârlad; Galați-Brăila-Buzău-Ploiești-București; București-Pitești-Craiova-Turnu Severin-Vârciorova. Pentru confruntare, indicăm că, dacă pentru linia București-Giurgiu se plătiseră 196.500 franci kilometrul, lui Strussberg i s-au acordat 270.000 franci de kilometru. Era o diferență considerabilă, dar regimul preferențial față de consorțiul prusian nu se reduce numai la atât. Însuși Regele Carol I îi protejează pe afaceriștii austrieci, totul culminând, la un moment dat, cu o scrisoare publicată în presa occidentală, în care regele României își amenința supușii cu abdicarea!

 

Ce s-a întâmplat mai departe, aflați din paginile Evenimentului istoric.

Revista, care cuprinde 100 de pagini color, continuă seria dezvăluirilor cu publicarea unui document recent desecretizat de arhivele britanice, care relevă o tentativă de asasinat la adresa lui Nicolae Ceaușescu! Actul, niciodată publicat până acum în România, fixează și data atentatului: noiembrie 1970. Pentru restul detaliilor, vă stă la dispoziție Evenimentul istoric.

Un alt subiect fierbinte pe care-l puteți găsi doar în paginile revistei Evenimentul istoric: „Operațiunea Katyn. Stalin ordonă împușcarea a 4.400 de ofițeri polonezi”.