Cei care se gândesc să îşi cumpere un apartament sau o casă anul acesta sunt sfătuiţi de experţi să nu se grăbească.

Spre finalul anului, sau cel mai târziu anul viitor, preţurile ar urma să scadă cu cel puţin 25 de procente, potrivit analizelor Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari. Anul 2019 ar urma să aducă preţuri mai mici cu până la o treime, pe fondul cererii în scădere, cel puţin asta spun analiştii.

Statul garantează în proporție de 40% sau 50% creditul pe care-l face cumpărătorul la finanțator. Totuși, pentru a obține creditul prin acest program, solicitantul trebuie să îndeplinească mai multe condiții. Amintim aici avansul de minim 5% precum și angajamentul de a nu înstrăina noua locuință pentru cel puțin 5 ani.

Pentru a primi un credit prin acest program, trebuie de asemenea să completați o declarație pe proprie răspundere potrivit căreia nu mai dețineți o altă locuință.

Avocatnet arată care sunt condițiile care trebuie îndeplinite dacă veți achiziționa o locuință finalizată sau dacă doriți să vă construiți singuri o casă.

Astfel, dacă aveți de cumpărat o locuință finalizată, trebuie să îndepliniți următarele condiții:

  • la data solicitării creditului garantat, declară pe propria răspundere fie că nu deţin în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia nicio locuinţă, indiferent de modul şi de momentul în care a fost dobândită, fie că deţin în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţă, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafaţă utilă mai mică de 50 m2;
  • locuința care se achiziționează în cadrul programului se încadrează în una dintre clasele A, B sau C de eficiență energetică;
  • îndeplinesc condiţiile specifice prevăzute în cadrul normelor interne de creditare ale finanţatorilor (băncile);
  • dispun de un avans de cel puțin 5% din preţul de achiziţie a locuinţei, care acoperă diferenţa dintre preţul de achiziţie a locuinţei rezultat din antecontractul de vânzare-cumpărare şi finanţarea garantată;
  • prezintă finanțatorilor documentele specifice procesului de licitație, în locul antecontractului de vânzare-cumpărare. Criteriul este aplicabil în cazul achiziționării de locuințe în cadrul procedurilor de executare silită;
  • se obligă să constituie un depozit colateral pentru garantarea dobânzii, în valoare egală cu trei rate de dobândă;
  • se obligă să nu înstrăineze locuința achiziționată în primii 5 ani de la data dobândirii;
  • se obligă să asigure locuinţa achiziţionată din finanţarea garantată împotriva tuturor riscurilor.
 

Pe de altă parte, dacă doriți să peneficiați de programul Prima Casă pentru a vă construi singuri o casă, trebuie să îndepliniți următoarele condiții:

  • la data solicitării creditului garantat, declară pe propria răspundere fie că nu deţin în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia nicio locuinţă, indiferent de modul şi de momentul în care a fost dobândită, fie că deţin în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţă, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafaţă utilă mai mică de 50 m2;
  • au în proprietate terenul pe care se construieşte locuinţa, inclusiv în cazul celor construite prin ANL, înscris în cartea funciară în condiţiile legii, liber de orice sarcini, şi se obligă să garanteze cu acesta, precum şi cu locuinţa construită din finanţarea garantată în condiţiile programului;
  • prezintă finanţatorului proiectul tehnic şi detaliile de execuţie a locuinţei, întocmite conform legii;
  • deţin o autorizaţie de construire a locuinţei în cadrul programului valabilă, precum şi avizele şi acordurile necesare conform legii;
  • prezintă finanţatorului un contract de antrepriză încheiat cu o societate de construcţii, în calitate de antreprenor general al imobilului, în baza căruia solicită acordarea finanţării garantate, precum şi estimările costurilor necesare pentru edificarea locuinţei, conform devizului estimativ al lucrărilor, anexă la contract;
  • prevăd în contractul de antrepriză obligaţia antreprenorului general de a finaliza construcţia locuinţei în termen de cel mult 18 luni de la data efectuării primei trageri din finanţarea garantată;
  • prezintă finanţatorului certificatul de atestare fiscală eliberat la cererea constructorului, care atestă împrejurarea că acesta nu înregistrează restanţe mai mari de 60 de zile la plata obligaţiilor faţă de bugetul general consolidat;
  • prezintă finanţatorului poliţa de asigurare a lucrărilor de construcţii-montaj pentru imobilul cu destinaţia de locuinţă aflat în construcţie, încheiată cu o societate de asigurare agreată de finanţator;
  • prezintă finanţatorului dovada constituirii unei garanţii de bună execuţie de 10% din valoarea totală a devizului estimativ de lucrări, sub forma unei scrisori de garanţie bancară de bună execuţie;
  • prezintă finanţatorului contractul valabil încheiat cu un diriginte de şantier autorizat;
  • îndeplinesc condiţiile specifice prevăzute în cadrul normelor interne de creditare ale finanţatorilor;
  • dispun de un aport propriu de minimum 5% din valoarea costului de construire a locuinței, care acoperă diferența dintre valoarea din contractul de antrepriză și finanțarea garantată;
  • se obligă să constituie un depozit colateral pentru garantarea dobânzii, în valoare egală cu trei rate de dobândă;
  • se obligă să nu cesioneze drepturile de construire şi să nu înstrăineze terenul şi locuinţa construită prin program în primii cinci ani de la data instituirii ipotecii legale;
  • se obligă să noteze autorizaţia de construire în cartea funciară a terenului;
  • se obligă să asigure locuinţa finalizată, construită din finanţarea garantată, împotriva tuturor riscurilor;
  • se obligă să acopere din surse proprii eventualele costuri rezultate, suplimentare faţă de cele din devizul estimativ;
  • se obligă să efectueze pe cheltuiala proprie formalităţile de notare a autorizaţiei de construire în cartea funciară;
  • se obligă să efectueze pe cheltuiala proprie toate formalităţile necesare înscrierii în cartea funciară a locuinţei individuale, după finalizarea acesteia, şi să prezinte finanţatorului documentele necesare în vederea înscrierii ipotecilor legale în cartea funciară.