E un declin mai lent, însă care surprinde ţinând cont de premisele pozitive ale acestui an. Mai mult, contextul dificil atat local cat si global, nu ajută la vizibilitate pe termen lung, revizuirile trimestriale nemaifiind doar rafinări, ci chiar schimbări majore (cum s-a intamplat la jumatatea acestui an).
Schimbarea e singura constantă
Piaţa media continuă să ofere numeroase oportunităţi de comunicare: producţiile TV locale (care folosesc în unele cazuri formate internaţionale de succes) sunt performante, evenimentele sportive ale anului (Cupa Mondiala, Jocurile Olimpice) au revitalizat piaţa media pe termen scurt,  iar grupurile de media continuă să investească în produs.
Cuvântul cheie care guvernează alocarea bugetelor media e performanţa (ROI).
TV-ului ii revine cea mai mare parte a investitiilor media (64%), iar internet-ul rămâne singurul mediu ce continuă să crească, dar contribuţia vine dinspre jucătorii “internaţionali” precum Google, Facebook şi Yahoo.
Deşi alegerile locale ar fi trebuit să favorizeze piaţa outdoor, investiţiile din această perioadă au fost mult sub aşteptări, outdoor-ul înregistrând în continuare o scădere de 4% faţă de anul anterior.
Presa continuă să fie cea mai afectată de scăderea investiţiilor media, iar cel mai mare declin s-a înregistrat în cazul ziarelor, în special tabloidele, care in trecut era fruntaşe în topul cheltuielilor de publicitate.
Zenith România este parte a reţelei internaţionale ZenithOptimedia, deţinută de Publicis Group, una dintre cele mai puternice agenţii de comunicare din România.