Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a venit cu o veste excelentă pentru şoferii români, dar şi pentru celelalte persoane îngrijorate cu privire la plata facturilor în timpul stării de urgenţă.

Ministrul a anunţat plafonarea preţurilor la utilităţi şi carburanţi la nivelul practicat astăzi, la data emiterii Ordonanţei Militare 4. Măsura va fi valabilă pe perioada stării de urgenţă.

“Am decis că odată cu publicarea prezentei Ordonanţei Militare în Monitorul Oficial, în perioada stării de urgenţă, preţurile la energie electrică şi termică, gaze naturale, alimentarea cu apă, salubritate şi carburanţi nu mai pot fi majorate peste nivelul practicat astăzi, la data emiterii prezentei Ordonanţe Militare.

Aceste preţuri pot doar să scadă în funcţie de cerere şi ofertă, în niciun caz nu vor mai putea fi majorate”, a anunţat, duminică seară, ministrul Marcel Vela.