Traderii sunt îngrijoraţi că Uniunea Europeană va avea probleme privind vânzarea recoltei de anul trecut, în condiţiile în care exporturile blocului comunitar sunt cu 15% mai mici decât nivelul înregistrat în sezonul trecut. ”Există un fel de panică la vânzare. Fermierii şi cooperativele vând de teamă că preţurile vor continua să scadă”, a declarat Pierre Tronc, broker la Aurel BGC.

Marţi, cotaţiile futures la grâu cu livrare în luna martie au scăzut cu 0,7% până la 152,25 euro pe tonă, cel mai redus preţ înregistrat după luna iulie 2010. De asemenea, preţurile la grâu la bursa Euronext au scăzut timp de zece zile consecutive, cea mai lungă perioadă de scăderi înregistrată după 2011.

Săptămâna trecută, Egiptul, cel mai mare cumpărător mondial de grâu, a fost nevoit să anuleze două licitaţii pentru achiziţionarea de grâu, după ce la prima licitaţie traderii au refuzat să ofere grâu, iar la cea de-a doua preţurile oferite au fost prea mari. Problemele din Egipt au început după ce autorităţile au refuzat să accepte un cargou cu grâu din Franţa pe motiv că are un conţinut prea mare de cornul secarei (o ciupercă care parazitează diferite cereale n.r.).

De asemenea, Pierre Tronc susţine că Algeria, al doilea mare cumpărător de grâu din Africa, a cumpărat în data de 3 februarie grâu la un preţ foarte scăzut de 178 -180 de dolari pe tonă, preţ care include transportul, sub cotaţiile futures înregistrate în acea zi. (Sursa: Agerpres)