Prețul energiei electrice pe bursă a înregistrat o creștere masivă. Cifre OPCOM

Astfel, cifrele publicate în raportul lunar arată că valoarea totală a tranzacțiilor a fost de 696,9 milioane de lei, în creştere cu 188% faţă de mai 2020, de 241,8 milioane de lei.

Totodată, volumul tranzacţiilor a crescut cu 19,4%, până la 2.366.562 de MWh, arată raportul realizat de bursa OPCOM.

Peste jumătate din consumul net de energie al ţării a fost tranzacţionat pe PZU în luna mai

De asemenea, cota de piaţă a PZU a fost de 54,8%, în creştere cu 9%. Așadar, peste jumătate din consumul net de energie al ţării a fost tranzacţionat pe PZU în luna mai. Pe piaţa spot a OPCOM au fost înregistraţi 366 de participanţi, dintre care activi au fost 275.

Amintim că piaţa pentru Ziua Următoare (PZU) este o componentă a pieţei angro de energie electrică pe care se realizează tranzacţii orare ferme cu energie electrică cu livrare în ziua următoare zilei de tranzacţionare.

Din 2014, Piaţa pentru Ziua Următoare din România funcţionează în regim cuplat cu pieţele similare din Republica Cehă, Slovacia şi Ungaria.

Prețurile le gaze și energie electrică vor fi majorate de la 1 iulie

Anterior, Răzvan Nicolescu, fostul ministru al energiei a vorbit despre creșterea taxelor de la 1 iulie făcând și un calcul. Potrivit acestuia, un bucureștean care consumă 125 de kW pe lună s-ar putea trezi de la 1 iulie cu o factură mai mare cu 15 lei la energie electrică. De cealaltă parte, pentru același consum, un clujean ar putea plăti cu 90 de lei mai mult.

De menționat este faptul că, de la 1 iulie, scumpirile la gaz vor varia 20 și 25 la sută „cam pentru toată lumea”, în timp ce la energie electrică, pentru cei care nu au schimbat contractul, creșterile se vor situa între 5 și 7 la sută de la 1 iulie și probabil că va mai fi o creștere similară la sfârșitul anului, spune Răzvan Nicolescu, fost ministru al energiei.

„Vorbim despre o medie a valorii facturii. În unele localități, mă aștept să fie o creștere mai mare, în altele, o creștere mai mică. Cred că cea mai mare creștere o vom vedea la Cluj, Brașov, Ploiești, Craiova, iar cea mai mică creștere cred că va fi la București. În simularea pe care am făcut-o, am luat un abonament normal, cineva care consumă în jur de 125 kW pe lună.

La București, creșterea valorii este undeva în jur de 15 lei la factură, la Cluj este undeva de 90 de lei la factură”, a declarat la Digi24 Răzvan Nicolescu, fost ministru al enegiei, în prezent președinte al Asociației pentru Energie Curată și Combaterea Schimbărilor Climatice.