Preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, luni, pentru Agerpres, referindu-se la rezultatul alegerilor din Capitală, că locuitorii Bucureştiului fac uneori alegeri neaşteptate şi că vor fi acum nevoiţi să-l „suporte” pe Nicuşor Dan.

„Capitala este un oraş atipic şi locuitorii ei au opţiuni foarte diverse, neaşteptate uneori. Cred că lucrul acesta s-a întâmplat şi acum şi eu cred că şi Gabriela Firea şi toţi ceilalţi au luptat enorm pentru obţinerea unui rezultat bun la Bucureşti. Dacă alegătorii au decis altfel, e clar că vor trebui să-l suporte pe Nicuşor Dan”, a declarat, pentru Agerpres, Dumitru Buzatu.

O bătălie grea

Totodată, acesta a abodat și subiectul în care PSD a pierdut în ţară şi în special în Moldova funcţii pe care le deţinea în mod tradiţional. Preşedintele PSD Vaslui este de părere că partidul său a avut de dus „o bătălie foarte grea”, iar această bătălie le va da ”multă bătaie de cap” în special alegătorilor care au luat astfel de decizii.

În același timp, Buzatu este de părere că maniera de Guvernare a liberalilor este identică cu cea a fostului șef al statului, Traian Băsescu. 

„Bătălia a fost foarte grea, dar este o bătălie care a fost potenţată de conflictul dintre generaţii, dintre cei mai tineri şi cei mai vârstnici.

A fost o bătălie care le va da multă bătaie de cap alegătorilor care au votat pentru PNL şi care probabil vor mai susţine o vreme treaba aceasta, până când se vor convinge că maniera de a guverna a PNL se aseamănă foarte mult cu maniera domnului Traian Băsescu, care şi aseară în nişte momente critice, în momentul în care se discuta despre soarta unor sectoare din capitală, stătea şi se hăhăia cu gura până la urechi”, a menţionat Buzatu.