„Nu ameninţaţi niciodată naţiunea iraniană”, a scris luni pe Twitter preşedintele iranian Hassan Rouhani, ca răspuns la declaraţiile preşedintelui american Donald Trump, care a ameninţat sâmbătă că va viza 52 de ţinte iraniene, notează France Presse.

„Cei care se referă la numărul 52 ar trebui să-şi amintească şi numărul 290. #IR655„, a scris Rouhani într-o referire la tragedia Airbusului zborului Iran Air 655, doborât în iulie 1988 de o navă americană deasupra Golfului şi care a costat viaţa a 290 de persoane.

La mai mult de treizeci de ani după fapte, această catastrofă, pentru care Iranul aşteaptă în continuare scuze oficiale din partea Statelor Unite, încă bântuie memoria colectivă iraniană, la fel ca în Statele Unite luarea de ostatici din 1979 la ambasada din Teheran, în timpul căreia 52 de diplomaţi au fost ţinuţi captivi 444 de zile, potrivit Agerpres.

SUA pregătită de atac

Trump a avertizat sâmbătă Teheranul că Statele Unite au identificat 52 de situri în Iran şi că vor lovi „foarte rapid şi foarte dur” dacă Republica islamică atacă personal sau ţinte americane.

Unele dintre aceste situri iraniene „sunt de nivel foarte ridicat şi foarte importante pentru Iran şi pentru cultura iraniană”, a precizat Trump pe Twitter. „Statele Unite nu mai vor ameninţări!”, a avertizat el.

Trump a subliniat valoarea simbolică a acestei cifre, făcând o legătură cu criza ostaticilor din 1979.

Preşedintele american şi-a multiplicat mesajele ameninţătoare faţă de Republica islamică după eliminarea, vineri, într-un raid american la Bagdad, a generalului iranian Qassem Soleimani.

Teheranul a promis că va „răzbuna dur” această moarte la momentul potrivit, inclusiv prin acţiune militară.

Trump a ameninţat din nou duminică Teheranul cu „represalii majore” în caz de atac iranian asupra instalaţiilor americane din Orientul Mijlociu.