Având în vedere că astăzi, 28 iunie 2016, se află pe ordinea de zi în plenul Camerei Deputaţilor, Proiectul de Lege privind impozitul specific unor activităţi, s-a hotărât să nu se mai aducă modificări cu privire la acest proiect de lege, pentru a nu se tergiversa procesul legislativ.

Totodată, reprezentanţii FPTR au solicitat reînființarea  şcolilor de meserii, solicitare care trebuie susţinută printr-o iniţiativă legislativă. Această măsură nu este doar o necesitate ci este una de maximă urgenţă şi ea trebuie susţinută de Parlamentul României.

Pe de altă parte, reprezentanţii FPTR au solicitat Comisiei pentru muncă, familie şi protecţie socială din cadrul Senatului României, introducerea unei iniţiative legislative privind scutirea de impozit pe salariu, pentru angajaţii sezonieri, în perioada de extrasezon. Această măsură ar crea continuitate şi stabilitatea personalului hotelier, în fiecare an. S-a stabilit ca reprezentanţii FPTR să transmită o motivaţie către Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială din cadrul Senatului României, urmând ca aceasta să fie transpusă într-o propunere legislativă susținută în cadrul şedinţelor comisiei.

Totodată, turismul balnear ar trebui susținut printr-o strategie clară. ”Turismul este în primul rând o măsură socială, dincolo de toate formele pe care acesta le îmbracă, dincolo de categoriile de confort. Datorită potențialului imens pe care îl are, turismul balnear trebuie să devină o prioritate în România”, a spus Grecu Dumitru, Preşedinte Asociaţia Turistică Transfăgărășan.

Reprezentanţii FPTR au solicitat o modificare legislativă care să creeze cadrul propice pentru creşterea incoming-ului dar şi modificarea TVA-ului, care nu este deductibil pentru unităţile balneare față de cele de sănătate.
Aceasta iniţiative urmează să fie propusă în cadrul şedinţelor Comisiilor, din cadrul Senatului României.

De asemenea, este importantă implicarea altor ministere în susţinerea turismului: educaţie, economie, muncii, transporturilor, mediului, culturii. “Trebuie să ţinem  cont de faptul că turismul este o industrie care stimulează creşterea economică în cel puţin alte 12 industrii (industria alimentaţie, industria construcţiilor, industria uşoară, industria mobilei, industria transportului, industria agriculturii, etc), aşa cum se întâmpla în ţările, în care turismul este bine dezvoltat: Spania, Grecia, Turcia. Din păcate, ministerele conexe industriei turismului nu au reuşit să aibă o abordare unitară a acestui domeniu. Dacă ar exista o mai bună colaborare între ministere și patronatele din turism cred că România ar putea să revină în elită turismului european şi chiar mondial”, a afirmat Mohammad Murad, Preşedintele FPTR.