Trump nu s-a ferit a laude angajamentul hotărât al României în ceea ce privește asumarea responsabilităților ce-i revin pentru asigurarea securității din NATO.

”Aș dori să subliniez că România este un aliat neprețuit atât pentru SUA, cât și pentru Alianța Nord-Atlantică. Dragă domnule Președinte, În numele poporului american, vă felicit pe dumneavoastră și poporul român cu ocazia celei de-a 101 aniversări a Zilei Naționale a României pe 1 Decembrie. Cu această ocazie, aș dori să subliniez că România este un aliat neprețuit atât pentru Statele Unite ale Americii, cât și pentru Alianța Nord-Atlantică”, se specifică în mesajul transmis de președintelui Statelor Unite.

„Ne dorim să construim în continuare pe fundamentul Parteneriatului nostru Strategic în următorii ani. Totodată, doresc să-mi exprim aprecierea pentru devotamentul României cu privire la consolidarea valorilor noastre comune ale democrației, statului de drept și economiei de piață libere. Vă rog să primiți cele mai bune urări cu ocazia sărbătorii Zilei Naționale din acest an”, se precizează în mesajul transmis de președintele american.