Ministrul italian al Sănătăţii, Roberto Speranza, a anunţat vineri că cetățenii care vin din România și Bulgaria în Italia vor intra în carantină pentru 14 zile. Presa din Italia, statul care a fost primul și cel mai mare focar de COVID-19 din Europa, scrie că România a devenit acum principalul focar de COVID-19 de pe continent, însă subliniază că decizia este o premieră în relaţia cu două ţări membre ale Uniunii Europene.

Guvernul Italiei a decis, pentru prima dată de la redeschiderea frontierelor în iulie, suspendarea liberei circulaţii pentru două ţări membre ale Uniunii Europene, România şi Bulgaria, permițând însă, în același timp, accesul pentru unii cetăţeni extracomunitari, notează cotidianul Corriere della Sera.

Corriere della Sera scrie că mai multe ţări din afara UE şi a Spaţiului Schengen sunt exceptate de la obligativitatea carantinei. Este vorba de Maroc, Algeria, Tunisia, Georgia, Canada, Uruguay, Thailanda, Coreea de Sud, Japonia, Australia, Noua Zeelandă şi Rwanda.

Il Messaggero: ”Măsurile au devenit necesare”

Publicaţia italiană Il Messaggero notează că măsurile au devenit necesare după ce România a devenit unul dintre principalele focare de COVID-19 din Europa. Publicaţia aminteşte că două românce, care au ajuns în Italia cu un autocar din Bacău, au fost confirmate cu COVID-19. Acestea lucrau ca îngrijitoare la Roma. Il Messaggero scrie și despre decizia autorităţilor române de a carantina localitatea Cartojani din Giurgiu, după ce au fost înregistrate 32 de persoane cu COVID-19 la 3.600 de locuitori.

La Stampa: ”România a devenit unul din principalele focare de COVID-19 din UE” La Stampa scrie că cea mai mare ameninţare pentru Italia vine din România, cea mai populată ţară din Balcani. Publicaţia precizează că România a devenit în ultimele săptămâni unul din principalele focare de COVID-19 din UE. La Stampa mai scrie că Italia nu este singura ţară din UE care a restricţionat accesul altor cetăţeni din Uniunea Europeană. Publicaţia dă exemplul Finlandei, care a decis, la două luni de la redeschiderea frontierelor în Uniunea Europeană, să impună restricţii cetăţenilor austrieci. Astfel, cetăţenii din Austria, Slovenia şi Elveţia care vor să intre în Finlanda vor sta în carantină 14 zile.

În Italia lucrează aproximativ un milion de cetăţeni români, majoritatea în sectorul construcţiilor şi în servicii de asistenţă. Reintensificarea epidemiei în România şi Bulgaria, cu efectul deciziei carantinei în Italia, va avea sigur un impact puternic asupra sectorului de asistenţă la domiciliu, notează, la rândul său, cotidianul La Repubblica.