”În primul rând, vreau să lămurim că interacţiunea dintre activitatea guvernamentală şi presă este extrem de importantă, apare câte ceva în presă, după care alergăm cu toţii să aflăm, de fapt, ce a vrut să spună cel care a prezentat în presă, că o să începem un program de dat oameni afară din companiile de stat”. Redăm în continuare declarațiile premierului, făcute în prezența ziariștilor acreditați la  Palatul Victoria:

”Știrea este proaspătă…de şapte ani”

”Eu nu pot decât să-i felicit pe cei care dau asemenea ştiri care nu trebuie să fie şi adevărate; trebuie să fie doar interesante, pe surse. Din fericire, am reuşit să aflăm ce se întâmplă, şi anume este o ştire extraordinară, astăzi suntem în 2013, în exclusivitate, evident, despre Ordonanţa 116, adoptată în 21 decembrie 2006. Deci, acum şapte ani s-a adoptat o ordonanţă de urgenţă privind protecţia socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, efectuate ca urmare a restructurării şi reorganizării unor societăţi naţionale, regii autonome, companii naţionale şi societăţi comerciale. Deci, ştirea este foarte proaspătă, doar de şapte ani, dar important este că este senzaţională, iar această prevedere legală adoptată în 2006 a fost de fiecare dată prelungită, ultima dată prin Ordonanţa 85/2009 a Guvernului Boc şi va fi prelungită şi de noi, pentru că prevede nişte drepturi în favoarea angajaţilor, în cazul în care, începând din 2006 şi până în 2018, s-ar putea să fie cazul şi în 2020, apar situaţii importante pentru angajaţi. Deci, de la faptul că ordonanţa din 2006 care se prelungeşte tot timpul şi este bine că se prelungeşte, că este vorba de nişte drepturi ale salariaţilor, astăzi toată ziua încercăm să aflăm cum dăm noi afară mii de oameni – ţine şi de lipsa de profesionalism, dar ţine şi de capacitatea noastră de a comunica mai rapid. Şi eu prefer să văd doar partea care priveşte guvernul. Cred că este extrem de important, şi Ministerul Economiei, şi celelalte ministere, când aveţi asemenea ştiri – cum să vă spun? – ciudate, să verificaţi şi să informaţi imediat opinia publică. Pentru că acum, probabil, luând în serios o ştire falsă, evident, zeci de mii de oameni stau şi aşteaptă că încep concedieri. Or noi, de fapt, nu încercam – şi vom şi face acest lucru – decât să păstrăm în vigoare o reglementare din 2006, prelungită în 2009 şi care va fi probabil prelungită şi de viitoarele guvernări. Dar este foarte important şi vă rog pe toţi – eu pornesc de la premisa de bună-credinţă a celor care dau ştiri false – este important însă ca noi să comunicăm rapid şi să nu lăsăm să se răspândească, că după aceea eroarea comună devine lege şi până le explicăm oamenilor că, de fapt, nu ne-a trecut nimic prin cap altceva decât să păstrăm o reglementare din 2006, o reglementare altfel corectă şi utilă, este extrem de important, v-am zis, să ne facem treaba ca guvern, dar şi să le explicăm oamenilor atunci când sunt dezinformaţi. Şi vă rog pe toţi să fiţi extrem de receptivi la asemenea situaţii, pentru că, dacă nu răspundem rapid, sigur că lucrurile se deteriorează”.

Fondurile europene, grevate de greaua moștenire

Legat de situația accesării fondurilor europene, premierul Victor Ponta a declarat: ”Aş vrea să vă rog şi să transmit şi public, nu ca un răspuns, că nu trebuie să dau un răspuns, dar problema programelor care au fost deblocate şi care trebuie să nu fie blocate din nou – şi vă rog, domnule ministru Teodorovici, împreună cu ceilalţi miniştri, să luaţi măsuri ca sutele şi miile de programe care încă nu au fost examinate, să poată fi finalizate. O să vă rog, domnule Pricopie, să amintiţi mai des de unde aţi moştenit o mie şi ceva de dosare nelucrate, de la un fost ministru care se plimbă pe la televizor să ne spună ce deştept este. Dacă dvs. nu spuneţi că aţi moştenit mii de dosare nelucrate şi unele dintre ele chiar mai grav decât nelucrate şi, dacă nu arătaţi cu degetul cine v-a lăsat acele dosare din 2010-2011, o să rămâneţi dvs vinovat că la Organismul Intermediar de la Educaţie aveţi foarte multe dosare.

Fenechiu, ”vedetă internatională”

În legătură cu situația POS Transport, Ponta a spus: ”La fel, domnule ministru Fenechiu, că tot sunteţi o vedetă internaţională, înţeleg că de soarta dvs. toată Europa este cu ochii doar pe Relu Fenechiu. Eu vreau să vă spun că până la Europa, dacă nu ieşiţi şi nu explicaţi, nu pentru domnul Băsescu, ci pentru români, că Programul Operaţional Sectorial Transport este în acest moment presuspendat din cauza gravelor nereguli comise de ministrul Boagiu în 2010 la licitaţiile pe fonduri europene, o să rămâneţi tot dvs vinovat. Că este simplu – aţi luat deja haina de vinovat de serviciu, o să spună domnul preşedinte Băsescu că dvs eraţi ministru în 2010, când s-au făcut toate acele nereguli, de acum ne chinuim să deblocăm Programul pe Transport. Deci vă rog să spuneţi lucrurile astea şi vă rog să faceţi sesizări penale, şi la Educaţie, şi la Transport, pentru cei care se fac vinovaţi că noi o să pierdem şi pierdem milioane de euro, iar cei din cauza cărora pierdem milioane de euro stau pe la televizor. Eu nu m-am săturat de nimeni la televizor, dar m-am săturat să văd că cei care ne-au pierdut milioanele de euro ne dau lecţii acum. Altfel o să rămâneţi dvs vinovaţi.
Vă rog să vă înteţiţi eforturile pentru a răspunde la toate solicitările Comisiei, în aşa fel încât şi Programul Operaţional Sectorial de Transport şi Creşterea Competitivităţii să putem să le deblocăm”.

Cauzele falimentului Oltchim

 La final, premierul s-a adresat ministrului economieiVarujan Vosganian: ”Domnule ministru Vosganian, cred că aveţi o ocazie excelentă la dezbaterea din Parlament să reamintiţi românilor, că eu sunt convins că domnul Videanu, domnul Blaga, domnul Boureanu mai ţin minte, să reamintiţi românilor ce s-a întâmplat cu Oltchim în 2009-2012, cum a fost adus la faliment, cum, cu sprijinul domnului Blaga, Videanu, Boureanu, Diaconescu, au vrut să ascundă această situaţie de jaf prin încurcarea licitaţiei şi, de asemenea, însă, dincolo de a arăta în Parlament şi a reaminti românilor, să arătaţi ceea ce putem face în mod real şi de spus toate adevărurile pe care eu sunt convins că nu le-au uitat Blaga cu Videanu, dar este bine să le reamintiţi lor şi mai ales românilor. Este o ocazie foarte bună la dezbaterea din Parlament şi mi-aş dori foarte mult să văd că la un moment dat vor exista şi răspunderi penale pentru ceea ce s-a întâmplat acolo./…./ Şase sesizări penale, dar nu este timp acum pentru cercetat Oltchim, că, eventual, trebuie să participe aceiaşi şi la CFR Marfă, ca să ne bage şi acolo în acelaşi necaz. Dar, sigur, justiţia şi-a rezolvat problemele ieri, poate de astăzi încep să se ocupe de cei care au devalizat România şi cei care… Că altfel uită şi vin cu moţiuni prin Parlament. Şi trebuie să le aduceţi aminte, domnule ministru, tot. Aveţi din partea mea mandat să le aduceţi aminte tot ce au făcut, fără jenă, şi cum am ajuns la situaţia actuală”