Premierul Ludovic Orban a declarat că a solicitat prefecţilor şi celorlalte instituţii implicate în lupta anti COVID din teritoriu „operativitate” şi „promptitudine” în derularea procedurilor ce ţin de diagnosticare, tratare, internare sau carantinare în cazul noului coronavirus.

„Am organizat două întâlniri pe care le-am considerat absolut necesare, prima întâlnire a fost o întâlnire cu prefecţii, cu directorii Direcţiilor de Sănătate Publică, cu manageri de spitale, cu şefi de Secţie de terapie intensivă şi cu alte structuri de la nivelul serviciilor deconcentrate. Am evidenţiat în amănunt toate procedurile care se derulează, insistând foarte mult asupra modului în care se lucrează, solicitând operativitate, promptitudine, de la recoltarea exudatului nazo-faringian, care să se facă de ambulanţe în cazul solicitărilor la 112 a pacienţilor care au simptome uşoare, de Direcţiile de Sănătate Publică ulterior toate procedurile care se derulează din momentul recoltării, diagnosticării, repartizarea către centrele de diagnosticare, transmiterea de la centrele de diagnosticare către Direcţiile de Sănătate Publică, informarea imediată a pacienţilor care sunt diagnosticaţi pozitiv sau negativ cu rezultatul diagnosticului, dispunerea măsurilor în funcţie de situaţie. Măsura, în cazul celor diagnosticaţi pozitiv, care înseamnă, practic, evaluarea medicală în decursul celor 48 de ore ca urmare a emiterii dispoziţiei de către directorul Direcţiei de Sănătate Publică”, a afirmat Ludovic Orban, joi, la plecarea de la sediul MAI.

Premierul a adăugat că a cerut, totodată, instituţiilor în cauză să pună un accent deosebit pe „viteza de derulare a anchetelor epidemiologice pentru toate persoanele care au fost diagnosticate pozitiv, astfel încât Direcţiile de Sănătate Publică să poată să ia deciziile de carantinare la domiciliu a persoanelor care au intrat în contact cu persoana pozitivă”.

El a precizat alte teme de discuţii au vizat creşterea capacităţii de tratare, atât în secţiile normale ale spitalelor COVID şi de suport, cât şi secţiile de Terapie intensivă.

Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea