Premierul israelian Benjamin Netanyahu este suspectat de primirea de "cadouri ilegale" din partea unor oameni de afaceri. Potrivit presei, oameni de afaceri israelieni şi străini, apropiaţi de Netanyahu, i-ar fi oferit acestuia cadouri în valoare de mai multe zeci de mii de euro. Dacă faptele se vor confirma, premierul ar putea fi inculpat pentru "abuz de încredere".

Conform postului public de radio, premierul a acceptat să fie interogat de poliţie "atât cât va fi necesar", la reşedinţa sa oficială de la Ierusalim.

Pe pagina sa de Facebook, Netanyahu a respins acuzaţiile, afirmând că opozanţii săi politici şi anumite instituţii de presă vor să fie înlăturat de la putere "nu prin alegeri, pe cale democratică", ci montând o campanie împotriva sa.

Poliţia a desfăşurat investigaţii în secret în acest dosar în ultimele 8-9 luni. Audierea a circa 50 de martori a permis anchetei "să înregistreze un progres decisiv" în urmă cu trei săptămâni, mai afirmă presa.

Pe baza dosarului astfel constituit, poliţia a obţinut undă verde din partea consilierului juridic al guvernului, care îndeplineşte de asemenea funcţia de procuror general, Avishai Mandelblit, pentru interogarea premierului.

În luna noiembrie, procurorul general a ordonat deja o anchetă a poliţiei în privinţa informaţiilor ce sugerează un comportament inadecvat din partea unui apropiat al lui Netanyahu în legătură cu achiziţionarea a trei submarine germane de către Israel.

Premierul israelian a recunoscut, de altfel, că a primit bani de la magnatul francez Arnaud Mimran, condamnat în iulie la 8 ani de detenţie pentru o escrocherie legată de taxa pe emisii de dioxid de carbon, cu un prejudiciu de 283 milioane de euro.

În luna mai, un raport al Curţii de Conturi a examinat călătoriile cu avionul întreprinse de Netanyahu şi familia sa pe când acesta era ministru de finanţe, între 2003 şi 2005, indicând spre posibile conflicte de interese. AGERPRES