Sebastian Ioan Burduja a fost eliberat, la cerere, din funcţia de secretar de stat la Ministerul Finanţelor Publice, printr-o decizie a prim-ministrului interimar Nicolae Ciucă publicată miercuri în Monitorul Oficial.

Printr-o altă decizie a premierului interimar Nicolae Ciucă, Cristina-Daria Buzaşu-Enache a fost eliberată, la cerere, din funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului.

Decizie drastică a noul premier al României

Nu sunt primele decizii radicale luate de către Niculae Ciucă. În urmă cu câteva zile, premierul interimar, Nicolae Ciucă face curățenie în Guvern. Deși nu este nominalizarea PNL pentru șefia viitorului Executiv, Ciucă face ordine.

După înlăturarea oamenilor lui Ludovic Orban din SGG, premierul interimar Nicolae Ciucă face modificări şi în ministere.

Victimă i-a căzut Ioana Lazăr, secretar general al Ministerului Educației din noiembrie 2019. Ioana Lazăr a fost eliberată din funcție și trimisă înapoi la Agenția Națională pentru Achiziții Publice, de unde fusese detașată, potrivit edupedu.ro

Această modificare în Guvern nu a fost făcută „la cerere”, mai scrie sursa citată. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial și este semnată de premierul interimar, Nicolae Ciucă.

Decizia nr 398 prevede încetarea detașării temporare la Ministerul Educației pe postul de secretar general și are la bază o propunere a Ministerului Educației, trimisă la Guvern chiar miercuri, printr-o adresă cu nr 10.726/8 decembrie 2020.

Ioana Lazăr fusese detaşată de fostul premier Ludovic Orban, în noiembrie 2019, de la Agenția Națională pentru Achiziții Publice. Ea a mai fost detașată la Ministerul Educației în 2011, de către premierul de atunci, Emil Boc, în vremea în care ministerul era condus de Daniel Funeriu.

În prima zi în fotoliul de premier interimar, Nicolae Ciucă i-a înlăturat de la Guvern pe apropiaţii fostului premier Ludovic Orban. Au demisionat la ordinul premierului interimar secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase, adjunctul său, Costel Barbu, şeful cancelariei premierului, Ionel Dancă, şi consiliera Mădălina Simion.

Generalul Nicolae Ciucă i-a convocat pe apropiaţii fostului premier Ludovic Orban şi le-a cerut să demisioneze din Guvern. „De azi nu mai aveţi funcţii. Să spuneţi în presă că eu v-am cerut demisia”, le-ar fi spus generalul Nicolae Ciucă apropiaţilor fostului premier, susţin surse liberale.

Atitudinea premierului interimar i-a deranjat pe liderii PNL, care nu văd cu ochi buni un guvern condus de Nicolae Ciucă în următorii patru ani.

Sursă foto: Inquam Photos / Sabin Cristoveanu