"La Sănătate, domnule ministru, cât mai puţine informaţii care pleacă din minister, despre care nu ştiţi nici dvs, nici eu, cu atât mai bine. În fiecare zi trebuie să mai răspundem la nişte întrebări despre care cred că nu ştim şi trebuie să faceţi ceva în minister, totuşi. Când se pleacă cu un proiect să fie clar că e un proiect asumat şi discutat în Guvern, altfel mai mult ne scuzăm şi ne explicăm", a precizat Victor Ponta.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, i-a dat dreptate premierului, adăugând însă că "transparenţa nu este un lucru rău".

"Anumite lucruri care sunt în stadiul de proiect, în grupuri de lucru, dacă unii doresc să le dea la presă, nu putem să îi oprim. Sigur, să încercăm să povestim că de fapt nu sunt asumate, sunt numai ciorne şi nu trebuie să răspundem noi pentru ele", a precizat Nicolăescu.

Premierul a apreciat însă că este necesară şi o anumită coerenţă.

"Să ştiţi că o să rămână fără coerenţă, o să rămână doar că fiecare vine cu câte o idee năstruşnică şi la câte probleme avem în sănătate, numai de idei năstruşnice nu avem nevoie", a mai afirmat premierul.

Precizările au fost făcute în contextul în care, marţi, Ministerul Sănătăţii a anunţat că niciodată nu a pus problema introducerii de noi taxe în spitale.

"În acest moment, există mai multe variante de lucru pe tema salarizării medicilor în funcţie de performanţă, neexistând niciun proiect asumat de Ministerul Sănătăţii. Toate variantele de lucru se discută împreună cu organizaţiile de medici şi pacienţi, care sunt partenerii ministerului în elaborarea tuturor măsurilor legislative din domeniul sănătăţii", preciza marţi MS.

Ministerul Sănătăţii susţine că are ca obiectiv o reformă a sistemului sanitar care să aibă în centrul său pacientul.

"Din păcate, asistăm tot mai des la atacuri nefondate pe tema sănătăţii şi împotriva ministrului Sănătăţii, care sunt dovada faptului că reforma sănătăţii deranjează probabil anumite grupuri şi că există o mare rezistenţă împotriva transformării sistemului sanitar dintr-unul ineficient şi falimentar, într-unul bazat pe ordine şi performanţă, în beneficiul pacienţilor", susţine MS.