Începând din 18 ianuarie ora 20.30, cele două televiziuni vor realiza un program comun pentru românii din Regiunea Toscana unde conform statisticilor italiene, în această zonă, comunitatea minoritară cea mai numeroasă este cea a românilor.

În cadrul programului tv difuzat simultan atât la Toscana TV cât şi pe TVS Braşov, românii de peste hotare vor putea să vizioneze o parte din tradiţiile şi obiceiurile româneşti. Pe de altă parte, braşovenii şi românii integraţi în această parte a Italiei îşi vor spune poveştile lor de viaţă, iar cei care doresc să lucreze acolo vor putea afla în fiecare ediţie informaţiile necesare, privitoare la formele legale de muncă. Cele mai importante ştiri din Braşov vor fi reunite într-un scurt grupaj informativ, iar italienii stabiliţi la Braşov vor povesti experienţele lor de viaţă.

Toate demersurile celor două televiziuni fac parte dintr-un proiect amplu prin intermediul căruia se intenţionează organizarea a cel puţin două întâlniri anuale cu românii de peste hotare, respectiv cu italienii din România. Proiectul va fi direcţionat şi către Uniunea Europeană pentru accesarea fondurilor necesare derulării în bune condiţii.

Transmisiunile tv se vor face sub denumirea "Braşov-Toscana-fără frontiere’" respectiv "Babele Toscana-Braşov". În cadrul primei ediţii a proiectului de colaborare, românii din Toscana dar şi cei din Braşov vor urmări rubrici realizate în comun de cele două televiziuni.

Vor fi difuzate două interviuri cu directorii celor două televiziuni, Daniele Magrini, Toscana TV şi Ovidiu Grădinar, TVS Braşov şi două materiale, unul despre Regiunea Toscana şi celălalt despre vizita unei delegaţii române în Italia, formată din reprezentanţi ai Universităţii "Transilvania" şi ai Asociaţiei "Copiii de cristal".

Emisiunea va continua cu un material realizat de TVS Braşov despre tradiţiile şi obiceiurile româneşti în preajma sărbătorilor de iarnă cu tot specificul lor, de la peisaje hibernale încântătoare până la muzica specifică sezonului, mersul cu colindul şi bucatele tradiţionale.

De asemenea, în aceeaşi emisiune, Toscana TV va prezenta un material despre poveştile a trei românce, una din Braşov, una din Vrancea şi cea de a treia din Sibiu, material realizat în Insula Capri. Cele mai importante ştiri din ţară vor fi prezentate într-un scurt jurnal informativ, urmat de o informare a românilor dornici să lucreze în Toscana.

"Românii reprezintă comunitatea cea mai numeroasă din Toscana, care a crescut cel mai mult în ultimii şapte ani. Mai mult decât să se dubleze aceasta s-a mărit cu un procent de 247,6%, de la 20.497 de persoane în 2005, la 71.600 în 2012. Aceste date nu sunt doar informaţii statistice, ci determină abordarea unor tematici relevante ce vizează adoptarea şi integrarea românilor în societatea italiană, dar şi apariţia unor oportunităţi reciproce din punct de vedere economic.Aşadar, se pleacă de la dorinţa de creere a unui dialog cu noii toscani proveniţi din România, acest aspect fiind unul dintre motivele care au stat la baza demarării acestui proiect de televiziune dintre Toscana TV şi TVS Braşov, prima coproducţie dintre o televiziune italiană şi una din România. Astfel a luat naştere ‘Braşov-Toscana fără frontiere’,emisiune pe care Toscana TV o va difuza în limba română prin intermediul propriului canal care poate fi urmărit în toată Toscana", a declarat Daniele Magrini, director Toscana TV ,realizator Babele Toscana -Braşov.

Pentru Camera de Comerţ şi Industrie Braşov este prima colaborare de acest fel, între două trusturi de presă cu transmisiuni bilaterale, a declarat, la rândul său, Adriana Ispas, director în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov.

"Cred în puterea televiziunii de a se pune cu adevărat în slujba semenilor prin promovarea corectă a realităţii, a valorilor culturale şi a unor programe educaţionale care să orienteze generaţiile tinere, dar şi societatea în ansamblu, pe termen lung, într-o direcţie pozitivă şi constructivă. De asemenea, prezentarea realităţii româneşti poate îmbunătăţi substanţial imaginea mult prea şifonată a României în afara graniţelor, şi poate oferi mediului economic din Italia oportunităţile de afaceri din ţara noastră. În opinia mea, acestea sunt doar câteva dintre argumentele care mă îndreptăţesc să cred în acest proiect şi să sper şi în susţinerea colegilor de breaslă", a declarat la rândul lui directorul TVS Braşov, Ovidiu Grădinar.
Sursa: Agerpres