Candidatul democrat pentru alegerile prezidenţiale din SUA din acest an, Joe Biden, nu se va prezenta în persoană pentru a accepta nominalizarea sa la convenţia democrată ce este programată să aibă loc Milwaukee, statul Wisconsin, “pentru a proteja sănătatea publică” în plină pandemie, au declarat miercuri organizatorii, relatează AFP.

Organizatorii convenţiei Partidului Democrat, programată pentru 17-20 august, au explicat că au luat această decizie “după consultări cu oficiali şi experţi din domeniul sănătăţii publice, care au evidenţiat agravarea pandemiei de coronavirus”. “Vorbitorii din cadrul convenţiei, inclusiv vicepreşedintele Biden, nu se vor deplasa la Milwaukee pentru a proteja sănătatea publică”, au transmis aceştia.

Drept urmare, Joe Biden îşi va susţine discursul pentru oficializarea candidaturii din statul Delaware, unde locuieşte. Nu se cunosc deocamdată locaţia şi ora exactă, acestea urmând să fie dezvăluite “mai târziu”.

Este o premieră istorică: prin această decizie, convenţia democrată devine complet virtuală.

O decizie similară, luată şi de preşedintele Donald Trump

Nici rivalul său, preşedintele Donald Trump, nu va participa la convenţia republicană. El a declarat, miercuri, că va susţine discursul de acceptare a nominalizării republicane la Casa Albă.

Convenţiile marchează, de obicei, începutul oficial al campaniei electorale, când mii de oameni vin să asiste la discursurile candidaţilor şi ale susţinătorilor acestora, transmise în direct pe toate marile canale de televiziune. Însă pandemia, care a ucis peste 156.000 de americani, a perturbat complet campania electorală, făcând deja imposibil orice miting electoral.

În pofida acestei campanii în surdină, desfăşurate mai ales de la domiciliul său din Wilmington, Delaware, Joe Biden, 77 de ani, îl devansează pe Donald Trump, în vârstă de 74 de ani, în sondaje. Preşedintele republican dispune de un “podium” privilegiat cu discursurile sale la Casa Albă. Însă acesta din urmă a fost puternic criticat pentru gestionarea pandemiei şi organizarea de mitinguri şi călătorii în plină criză, unde a apărut de cele mai multe ori fără să poarte mască, scrie Agerpres.

Marile discursuri democrate vor fi transmise în fiecare seară între orele 21:00 şi 23:00, între 17 şi 20 august, au precizat organizatorii, în timp ce în timpul zilei, americanii vor putea interveni prin videoconferinţă “în toată ţara”. “Această convenţie “neconvenţională” îl va lansa pe Joe Biden spre victorie în noiembrie”, a declarat directorul organizării convenţiei democrate, Joe Solmonese.