‘Rectificarea bugetară este miercuri, iar foarte probabil săptămâna viitoare cred că avem deja o primă formă a proiectului de buget, în aşa fel încât să-l trimitem Parlamentului la timp. Avem un spaţiu în bugetul de anul viitor de creştere atât a pensiilor, cât şi a salariilor. Important este să vedem exact în ce fel folosim acest spaţiu fiscal. Din punctul meu de vedere – şi e şi punctul de vedere al ministrului Finanţelor -, nu mărim toate pensiile şi toate salariile cu 3 şi ceva la sută, ci încercăm să ne adresăm celor cu venituri mici şi unor categorii speciale, fie că vorbim de medicii rezidenţi, fie că vorbim de profesori debutanţi, pentru că altfel cei care au deja salarii şi pensii mari nu o să simtă foarte mult cei 3,75%, dar, dacă mergem ţintit pe anumite categorii, creşterea va fi mai semnificativă’, a spus Ponta, la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că ministrul Bugetului, Liviu Voinea, va prezenta exact de unde se taie banii pentru rectificarea bugetară şi probabil că luni aceste cifre vor fi publicate online.

‘Nu ştiu să vă spun exact la fiecare (n.r.- de unde vor fi tăiaţi banii pentru rectificare). Vorbind de o investiţie serioasă, pot să vă spun că alocăm încă 200 de milioane de lei pentru metrou, deci alocăm, nu tăiem. Avem creşteri mari anul acesta şi o să avem creşteri şi mai mari anul viitor de cheltuieli la plata hotărârilor judecătoreşti pentru oamenii daţi afară sau cărora li s-au tăiat salariile în 2009-2010. Toată prostia asta că ce chestie s-a făcut în 2010 şi s-au tăiat salariile şi ce curaj a fost o mare prostie. Noi acum plătim nu doar că am pus salariile la loc, dar plătim în 2013, 2014, 2015, dăm oamenilor pe bună dreptate, că au câştigat în instanţă tot ceea ce din prostie şi din miopie economică a tăiat Guvernul în 2010’, a adăugat premierul.

Primul-ministru Victor Ponta declara vineri că rectificarea bugetară de sfârşit de an, pe care Guvernul ar urma să o aprobe miercuri, va fi una negativă, întrucât încasările la buget sunt mai mici cu 3,8 miliarde de lei faţă de estimări.

La 16 octombrie, premierul anunţa în şedinţa de guvern că pensiile vor creşte anul viitor cu 3,75%.

‘Avem cea mai mică inflaţie, în scădere, însă pensiile vor creşte, totuşi, cu 3,75%’, a spus Ponta, după care i-a întrebat pe miniştri de resort dacă sunt aşa de ‘darnici’.

‘Nu, domnule prim-ministru, se ia inflaţia pe anul trecut, din cauza aceasta’, i-a explicat ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.

‘Bine, dăm, că la pensii chiar trebuie’, a spus atunci premierul.

Sursa: Agerpres