Crapul este campionul peștilor pescuiți în România, în ceea ce privește vânzările pe plan local, cu circa 10.000 tone, din totalul pieței, care se ridică la 100.000 tone tranzacționate anual. Aproximativ 15% din peștele pe care îl găsim la vânzare provine din pescuit autohton, potrivit datelor Alfredo Seafood.

“Cea mai mare parte din peștele vândut în România provine din afara țării, nu pentru că noi, companiile active pe această piață, nu ne-am dori să aducem mai mult pește de proveniență locală, ci pentru că nivelul producției este foarte mic. Doar 15% din peștele vândut în România provine din apele noastre, iar crapul are cea mai mare pondere. Din punct de vedere calitativ, lider necontestat este păstrăvul, iar cea mai bună zonă de unde poate fi pescuit se află în Carpații Meridionali”, explică Mihai Cristian Dărmănescu, fondatorul Alfredo Seafood.

„În clasamentul volumelor vândute, crapul este urmat de alți pești deltaici: caras, șalău, știucă etc. Crapul conduce și în topul valoric, înregistrând vânzări de circa 20 milioane euro pe an. Așadar, cred că putem numi crapul ca fiind, în acest moment, campionul național!”, completează fondatorul Alfredo Seafood.

Păstrăvul rămâne soiul de pește care are carnea cea mai gustoasă și mai nutritivă, anual fiind pescuite între 1.000 și 1.500 tone. Păstrăvul este peștele românesc care are cel mai bun potențial de export, acesta fiind consumat și în țări din Europa de Vest, ca: Germania, Polonia, Franța ș.a.m.d.

Pentru a sprijini producția locală de pește, Alfredo Seafood a demarat în anul 2019, un parteneriat cu mai multe păstrăvării românești, situate în zonele alpine ale Carpaților Meridionali.

“Situația României în ceea ce privește producția de pește, fie că vorbim de apă sărată sau de apă dulce, este precară. Trebuie luate măsuri la nivel de autorități iar, în cazul în care acestea vor fi implementate, va dura oricum mulți ani până să ajungem la un nivel optim, raportat la potențialul țării noastre și la cotele pe care le-am avut în trecut. Totuși, consider că și companiile active pe piața de distribuție de pește pot sprijini producătorii locali. Noi am inițiat parteneriatul cu trei ferme românești, tocmai pentru că recunoaștem calitatea peștilor crescuți acolo și pentru că ne dorim să susținem producția locală, în calitatea noastră de procesatori și distribuitori. Astfel, noi venim cu know-how-ul pe partea de ambalare și distribuție în marile lanțuri de retail, iar fermierii aduc produse proaspete și de o calitate extraordinară, pe care am verificat-o în prealabil. Păstrăvul furnizat de fermierii români este inclus în gama Gata de Gătit a mărcii Alfredo Seafood”, a conchis Mihai Cristian Dărmănescu.

Alfredo Seafood este una dintre cele mai importante mărci din România, sub a cărei denumire sunt importate, procesate şi distribuite produse din peşte şi fructe de mare.