Cătălin Predoiu a declarat în cadrul unei emisiuni de la România TV că situația este sub control în ceea ce privește activitatea lumii interlope din țara noastră, dar consideră că România se află într-o situaţie „dificilă” după ce mulţi membri ai clanurilor interlope au revenit în ţară.

Acesta a adăugat că „nu se pune problema de a pierde controlul aplicării legii, dar în acelaşi timp trebuie să fim lucizi şi să constatăm că trebuie pornită o ofensivă împotriva acestor structuri care încalcă legea”.

„Au ajuns să creadă aşa fie din neglijenţă, fie din complicitate. Acestor structuri nu li s-a aplicat din acea perioadă în care spuneam că vor creşte dacă nu vom interveni la timp”, a mai afirmat ministrul Justiţei.

Cătălin Predoiu consideră că este nevoie de un plan de acțiune bine țintit pentru eradicarea acestui fenomen, care a crescut nestingherit ani de zile.

„Nu vorbim din ce auzim sau din ce ni se pare că se întâmplă. Vorbim pe bază de informaţii. (…) Aflăm că, de fapt, aceste structuri tind să penetreze întreaga societate şi de aceea riposta trebuie să fie sistemică. Nu văd alt deznodământ decât eradicarea lor, aşa cum s-a întâmplat şi în alte state democratice. (…) Efortul trebuie să fie unul concertat şi integrat din partea instituţiilor de aplicare a legii. Aici e nevoie de un plan de acţiune ţintit, concentrat pe acest fenomen, vă asigur că instituţiile statului nu stau şi se uită la acest fenomen, se vor vedea rezultate în timp, dar este un proces. Un fenomen care a crescut nestingherit ani de zile. (…) Este o luptă permanentă, nu putem spune că vom începe un efort astăzi şi îl terminăm în trei ani şi după aia nu se întâmplă nimic”, a spus ministrul Justiţiei.

Acesta a punctat faptul că există „o ţesătură de relaţii politice, sau politico-statale” între lumea interlopă și cea politică.

„Ce e important acum, ca acest fenomen să nu devină sistemic, o răspundere o are şi leadershipul fiecărui partid, de a nu tolera astfel de fenomene în cadrul partidelor”, a afirmat ministrul Justiţiei.

Atacurile la Justiție din timpul guvernării PSD sunt o cauză pentru care interlopii au ajuns la un așa nivel.

„Eu cunosc starea de spirit din parchete, există sechele, dacă vreţi, există amintirea acelor… Şi asta nu se rezolvă foarte uşor. E foarte adevărat că nu scuză pe nimeni acea perioadă şi nimeni nu trebuie să stea acuma să plângă în barbă ce ni s-a întâmplat în acei ani şi aşa mai departe. Dimpotrivă. Asta ar trebui acum să ambiţioneze şi mai mult, fiecare procuror să treacă la aplicarea legii, pentru că nu are cine altcineva, nu există altcineva”, a susţinut Predoiu.