Directorul ANM, Elena Mateescu atrage atenția că vor avea parte de vreme severă în iarna aceasta. În fiecare an se discută că va fi cea mai grea. Aceasta a precizat că nu există semnale robuste că această iarnă va fi cea mai grea dar vor exista perioade de vreme severă.

„Iarna în România aduce perioada în care să putem să vorbim de viscol, precipitații și ger, dar vom actualiza aceste informații din aproape în aproape.

În fiecare perioadă a acestui an, discutăm despre scenariul că iarna aceasta să fie cea mai grea din ultimii 30 de ani sau din ultimii 100 de ani. Nu avem un semnal robust în acest sens, dar o iarnă normală în România aduce perioade de vreme severă.

O să vă prezentăm zonele cele mai expuse din perspectiva regimului de temperaturi mai scăzut: Moldova, Transilvania, dar și zona de centru a țării.

Am avut aceste semnale de prelungire a iernii, așa cum în toamnă am avut o vară prelungită. Cum a fost martie din acest an, sau aprilie 2017, când am avut avertizare de cod portocaliu pentru zăpadă.

Această alternanță a perioadelor foarte călduroase urmate de răciri bruște, cu sigurantă, se pot manifesta în următoaele 3 luni, așa cum s-a manifestat pe tot parcursul anului 2019”, a spus Elena Mateescu, director ANM.

Climatologul Roxana Bojariu a declarat pentru Digi24 că iernile se vor schimba în condițiile încălzirii globale.

„Vom avea temperaturi mai mari iarna, dar vor fi şi temperaturi mult mai severe decât înainte, este o reconfigurare a transferului de energie între componentele sistemului, un transport de energie mai mare în sistem, deci şi manifestările caracteristice pentru locul şi timpul de an sunt mai severe, mai energetice. (…) Per total, avem un glob care se încălzeşte. Până la jumătatea lunii decembrie nu pare să avem o trecere foarte bruscă spre iarnă, sunt temperaturi peste normalul perioadei. Din decembrie, a doua parte ar putea avea manifestări obişnuite iernii, sunt foarte importante aceste prognoze pe intervale mai scurte, şi cele nowcasting, cu anticipare imediată. E foarte posibil să avem fenomene extreme”, a explicat Roxana Bojariu.