Acuzații foarte dure la adresa Guvernului Orban, în urma infamei fotografii în care apar membrii Executivului, în frunte cu Prim-Ministrul, sărbătorind ziua celui din urmă.

Cunoscutul economist Adrian Câciu acuză guvernarea liberală că, prin atitudinea manifestată, alungă investitorii străini, iar România riscă să devină nefrecventabilă.

Asemănare cu America de Sud

”Este exact ceea ce nu trebuia României în aceste momente de recesiune economică globală”, spune economistul.

Poza aceea vulnerabilizează cel mai mult investițiile directe străine în România.
Va fi complicat ca investitorii să aibă încredere când văd așa ceva, indiferent de câte amenzi ar plăti unii.

Undeva, asemănarea cu statele din America de Sud devine firească. Paradoxal, reacția asupra situației a fost tipic ruseasca. S-a plătit amenda și gata, să lăudam.

”România riscă să devină nefrecventabilă”

Se numește „batista pe țambal”. Paradoxul este că o astfel de abordare au avut-o mulți care aparent înjură metodele rusești.

Plata amenzilor nu rezolvă nimic”, a scris sâmbătă Adrian Câciu pe Facebook.

”Că unii nu înțeleg asta într-o lume construită pe morală și valori europene (lumea occidentală) este treaba lor.

Problema este că România, la acest moment, riscă să devină nefrecventabilă.

Pare dur, dar în lumea banilor, respectarea regulilor de orice fel, atrage investitorii serioși.

”Cine își riscă miliardele?”

Ce înțelege un investitor?
Că în România, guvernul prin membrii lui, poate încălca orice lege, cu bună știință, pentru că poate.
Iar dacă e prins, plătește amenda.
Dar dacă nu, nu!

Cine își riscă miliardele în situația asta?”, a întrebat retoric economistul.

”Poza este mult mai mult decât exprimă. Păcat că mulți nu înțeleg. Când ești demnitar, nu mai ești și nu mai ai voie să ai conduita unui om simplu.

Nu bei în public, nu fumezi, nu pupi, nu stai într-o rână pe scaun, nu vorbești licențios.
Se numește protocol și este valabil 24 de ore din 24.

”Efectele pozei se vor vedea”

La naiba, de aia pui cravata aceea la gât și costumul pe tine că altfel ai putea sa conduci din pijama.

Aici nu e vorba de politică. Este vorba despre modele, morală și conduită. Drumul spre România normală nu are ca destinație disoluția autorității statului”, scrie Câciu.

”Abordarea aceea de tipul și alții fac la fel, nu este valabilă și este tipic imatură, dincolo de a fi ridicolă. Nimeni nu are voie sa facă la fel, de oriunde ar proveni.

Societatea fără valori și morala, fără încredere în decidenți, este anarhie, indiferent de legi. Iar efectele pozei se vor vedea.

Este exact ceea ce nu trebuia României în aceste momente de recesiune economică globală”, a concluzionat Adrian Câciu.