2019 este un an important pentru Alpha Bank, pentru că se împlinesc 25 de ani de când instituţia bancară a intrat pe piaţa românească, fiind chiar prima bancă străină care a făcut această mutare după Revoluţie. Acum, 25 de ani de creştere organică au dus Alpha Bank între primele 10 bănci din ţară, contribuind constant la creșterea economiei românești.

La sfârșitul anului 2018, banca avea o rețea teritorială formată din 130 de unități, iar personalul se ridica la 1.976 de angajati. Alpha Bank prezintă o capitalizare foarte bună, înregistrând o rată de solvabilitate de 24,3% la sfârşitul anului 2018, în timp ce activele băncii aveau o valoare de 3,63 milioane de euro. Pe parcursul acestui an, banca și-a îmbunătățit semnificativ baza de depozite prin atragerea de economii atât de pe piața internă, cât și de pe piața externă. La mijlocul anului 2019, depozitele se situau la 2,44 miliarde de euro, crescând cu mult peste ritmul pieței.

Sediul Alpha Bank din Atena

Un segment pe care Alpha Bank România şi-a întărit semnificativ poziţia în acest an este cel al plăților și e-commerce. Cele mai recente iniţiative includ: parteneriatul cu UnionPay International (Alpha Bank este prima bancă din România ce acceptă începând din luna mai cardurile UnionPay în rețeaua proprie de terminale ATM), parteneriatul cu fintech-ul Symphopay pentru implementarea unei soluții de tip “POS sharing” și parteneriatul cu fintech-ul PayU ce a dus la implementarea cu succes a noii soluții „instant money back/fast refund” pe platforma online eMag. Tipul de tranzacție certificat de Alpha Bank România este o premieră în Europa și foloseşte cele mai recente tehnologii VISA și Mastercard.

Pe segmentul corporate, Alpha Bank România excelează prin finanțări de pionierat a unor noi zone de business, promovând inovația și abordarea sustenabilă, totul cu ajutorul analiștilor financiari specializați pe diverse domenii economice, precum energie, real estate, retail sau servicii financiare. Cele mai recente proiecte includ finanțarea dezvoltării clădirii de birouri UBC3, parte a Iulius Town din Timișoara, agribusiness, achiziții logistice sau proiecte de ospitalitate.

Sergiu Oprescu, președintele executiv al Alpha Bank România și director al rețelei internaționale Alpha Bank Group, crede că, datorită strategiei bazate pe prudenţă şi pe o viziune pe termen lung, banca este acum una robustă, matură şi cu o poziţie de top în sistemul bancar local, precum şi o subsidiară strategică a Grupului Alpha Bank.

Sergiu Oprescu

„Alpha Bank România a îmbinat tradiția și inovația încă de la începutul activității sale. Am avut șansa să beneficiem de suportul unui grup financiar cu o istorie consistentă și o valoroasă expertiză în banking, iar în același timp am avut această permanentă dorință de a deschide noi drumuri, de a inova, ceea ce cred că definește ADN-ul nostru. De la înființarea Alpha Bank în România, strategia Grupului s-a bazat pe prudență, viziune pe termen lung, o atitudine de alergător de cursă lungă, acționând cu încredere și viziune. Alpha Bank România este astăzi o bancă robustă, matură, cu o poziție de top în sistemul bancar local, care a contribuit constant la creșterea economiei românești.” , a declarat Sergiu Oprescu.

Grupul financiar Alpha Bank are într-adevăr o istorie consistentă, anul acesta împlinindu-se 140 de ani de când John F. Costopoulos punea bazele afacerii în oraşul grecesc Kalamata. Din 1879 şi până în prezent, Grupul Alpha Bank a crescut la 603 sucursale în Grecia, România, Albania, Cipru şi Marea Britanie şi peste 11.000 de angajaţi, fiind unul dintre liderii sectorului financiar din Grecia. Încă de la înființare, banca a fost și a rămas pe parcursul istoriei sale o bancă privată. În 2012, a achiziționat Emporiki Bank, cea de-a cincea cea mai mare bancă din Grecia (din punct de vedere al împrumuturilor) de la Credit Agricole Group, iar în 2014, a achiziționat operațiunile de retail ale Citibank din Grecia, lărgindu-și portofoliul de clienții premium, care au constituit întotdeauna un punct forte pentru bancă.

Mai multe detalii despre impactul revenirii economice din Grecia asupra Alpha Bank, dar şi despre planurile grupului, atât în Grecia, cât şi în România, vă invităm să citiţi în ediţia Revistei Capital ce va apărea în luna octombrie.

Te-ar putea interesa și: