Povestea Herman Miller debutează undeva la începutul anilor 1900, când un american, pe numele său D.J. De Pree, s-a angajat ca funcționar într-o companie de mobilă. Ulterior, în anul 1923, De Pree a fost ajutat să cumpere micuța firmă la care se angajase de către cel care avea să dea și numele companiei, omul de afaceri Herman Miller.

Numele inițial al companiei, Michigan Star Furniture, i s-a părut lui De Pree mult prea pretențios și arogant, astfel că a decis să redenumească compania după numele socrului său, un om cu o reputație foarte bună, cunoscut pentru integritate deosebită. Deși Herman Miller nu a fost niciodată angajat în compania care îi poartă numele, el și-a păstrat rolul de mentor, fiind unul dintre cei mai influenți indivizi care au dus la construirea brandului.

Revelația

În 1927, după moartea subită a proiectantului companiei, D.J. De Pree a mers la funeralii, iar văduva acestuia i-a arătat câteva dintre piesele de mobilier create și versuri scrise de acesta. În drumul spre biserică, De Pree și-a dat seama că îl judecase pe angajatul său doar din prisma rolului din companie, fără să vadă cât de extraordinar era de fapt ca individ. Epifania l-a făcut să realizeze că fiecare om este de fapt extraordinar și a adoptat o nouă abordare a managementului, bazată pe implicare.

A introdus, astfel, program de lucru redus și și-a dezvoltat interesul pentru managementul participativ și humble leadership, concepte foarte populare astăzi la nivel global.

În timpul Marii Crize din 1930, lui De Pree îi era evident că organizația pe care o conduce se îndreaptă către faliment, în mai puțin de un an. Într-o după amiază, un om numit Gilbert Rohde a vrut să îi prezinte schițele sale de mobilier modern, sperând să îi capteze interesul. Deși sceptic, De Pree i-a propus lui Rohde să lucreze împreună, însă fără să îl plătească, ci cu promisiunea a 3% din vânzări. Este printre primele contracte bazate pe drepturi de autor cunoscute din industrie.

Momentul schimbării

După câteva luni, Rohde a arătat schițele, piesele sale fiind simple și funcționale. Momentul a schimbat fundamental direcția companiei Herman Miller, piesele fiind extrem de apreciate de către public și aducând compania pe linia de plutire foarte rapid.

O dată cu succesorul lui Rohde, Herman Miller a devenit o organizație care pune accentul pe design (design driven organization), filozofie menținută de-a lungul decadelor în companie.

Revoluție pentru felul în care arătau birourile

In 1968, Herman Miller a lansat un concept de amenajare a birourilor, denumit Action Office, al cărui scop era să servească obiectivele de sănătate și productivitate dintr-un birou. Designul open plan pentru birouri începuse să devină popular, astfel ca Herman Miller a lansat Action Office 2 (AO2), un proiect despre care De Pree spunea că va schimba viețile, va schimba Herman Miller, va schimba industria și chiar modul în care lucrează oamenii de pretutindeni. Sistemul AO2 era bazat pe modularitate și flexibilitate.

În anii 80, cubicle-ul a devenit un standard pentru birouri, fiind folosit și astăzi. Deși invenția designerului Herman Miller a fost reinterpretată și folosită agresiv, rămâne o referință în lumea designului de office.

Scaunul vândut în 8 milioane de exemplare

Una dintre marile lovituri cu care Herman Miller a spart piața în industria mobilei a fost lansarea scaunului Aeron, vândut în peste 8 milioane de unități în întreaga lume. La fel ca alte scaune lansate de Herman Miller de-a lungul timpului, scaunul Aeron, lansat în 1994, era altfel decât orice alt scaun din lume. După ani de cercetare și dezvoltare intense, Aeron a adus un salt semnificativ către viitor, din punct de vedere tehnologic, ergonomic, estetic, filozofic și cultural. Despre modelul de scaun Aeron, cel mai bine vândut scaun de birou al tuturor timpurilor, designerii spuneam lumea nu știe că este pregătită pentru ceva ca Aeron, până când există un scaun Aeron.

De-a lungul timpului, compania a colaborat cu unii dintre cei mai remarcabili designeri din lume, printre care Alexander Girard, Isamu Noguchi sau Robert Propst. Astăzi, Herman Miller este cel mai valoros brand de mobilier de birouri, cu o capitalizare de piață de 2,8 miliarde de dolari. În România, Herman Miller este reprezentată de Workspace Studio, al cărui manager, Horațiu Didea a realizat în 2018 proiecte de amenajări de birou în valoare totală de peste 8,5 milioane euro, în creștere cu 60% față de anul anterior.