'Să nu vă ştergeţi din minte această problemă a descentralizării şi să nu vă daţi bătuţi că eu nu mă dau bătut. Până în noiembrie o să fie mai greu, da, principiul e corect şi dacă mă întrebaţi pe mine în 2015 trebuie să o luăm de la capăt, cum a zis Curtea Constituţională. Nu toate o dată, dar în 2015 chiar trebuie să facem descentralizare pentru că administratori de la ministere din Bucureşti… dumneavoastră ştiţi foarte bine cu ce vă confruntaţi la Bucureşti, după semnături, după aprobări şi după toate celelalte', a spus prim-ministrul la Adunarea Generală a Municipiilor din România găzduită de sediul Prefecturii judeţului Dolj.

El a adăugat că nu a renunţat deloc la ideea că cea mai bună soluţie în România este descentralizarea.

'Am luat observaţiile Curţii Constituţionale şi încercăm să le facem cum au zis ei. Dar eu tot cred că dumneavoastră (primarii – n.r.) trebuie să vă ocupaţi de problemele locale', a menţionat Victor Ponta.

Potrivit acestuia, autorităţile locale se pot ocupa mult mai bine de problemele locale şi a dat exemplul unei regii ce se ocupă de cinematografe şi care este 'mai tare şi decât Guvernul, şi decât Parlamentul' şi unde nimeni nu a putut să genereze niciun fel de schimbare în ceea ce priveşte managementul.

'Vă dau un singur exemplu. Avem în România o regie care e mai tare şi decât Guvernul, şi decât Parlamentul, RADEF, sau cum se numeşte, aia cu cinematografele, nu a reuşit nimeni, nici guvernul Boc, nici guvernul Ungureanu, nici noi, acolo ei sunt ai lor. Aveţi toţi în oraşe cinematografe părăsite, săli, şobolani, cu tot felul de lucruri, de copii ai străzii, am schimbat consilii de administraţie, am încercat, am făcut legea… E un sigur exemplu, aveţi multe alte exemple, aveţi case ale sindicatelor care cad pe dumneavoastră. Am vrut să trecem palatele copiilor, ni s-a spus că e neconstituţional, dar Ministerul Educaţiei nu o să aibă niciodată banii necesari, aveţi comunităţile locale şi aveţi din fonduri europene, nu mai vorbesc stadioane, săli. Ideea e următoarea, trebuie, după ce scăpăm de nebunia asta electoralo-politică, să nu abandonăm ideea cu descentralizarea. Eu tot cred că cea mai bună soluţie e descentralizarea şi tot cred că primari, consilii locale, judeţene administrează mai bine decât o face un minister de la Bucureşti', a afirmat Victor Ponta. AGERPRES