Polonia și alte state își măresc presiunea pentru includerea gazului în regulile financiare verzi ale UE

Așa-zisa „taxonomie” UE este un element esențial al programului financiar sustenabil al blocului, care intenționează să dirijeze miliarde de euro spre activități ce vor contribui la atingerea emisiilor nete zero de gaze cu efect de seră până în 2050.

Comisia spera să publice în ianuarie acele reguli ale taxonomiei care se referă la schimbarea climei, dar a amânat până în aprilie după ce mai multe țări și companii au obiectat față de primul proiect al regulilor, care refuză să aplice eticheta verde centralelor electrice pe bază de gaz.

Un nou proiect de propunere consultat de Reuters săptămâna trecută, arată că acum Comisia e dispusă să aplice eticheta de „sustenabil” unor centrale pe gaz, dar pe baza unor condiții stricte.

Noua propunere, nepublicată încă, s-a dovedit a fi controversată

Săptămâna trecută peste 200 de oameni de știință, experți financiari și activiști au cerut Comisiei să reziste și să excludă în continuare gazul – lucru care, afirmă ei, e esențial pentru armonizarea taxonomiei cu obiectivele fundamentate științific pentru evitarea unei catastrofe provocate de schimbarea climei.

Între timp, nouă state, între care și Cehia, Croația, Cipru, Grecia, Ungaria, Malta și România, au înaintat vineri un document comun împotriva noii propuneri. Același grup, care conținea pe atunci și Slovacia, s-a opus și primei propuneri a Comisiei care nu includea gazul.

Se dorește substituirea cărbunelui

Grupul afirmă că noua propunere ignoră nevoile individuale ale statelor membre – mulți dintre semnatari vor să substituie cărbunele, care poluează mai mult, cu gazul – și cere Comisiei să aplice eticheta verde mai multor centrale pe gaz.

„Investițiile care astăzi sunt considerate «sustenabile» nu trebuie să devină peste noapte «nesustenabile» fiindcă nu sunt menționate sau nu se potrivesc cu definiția Taxonomiei”, afirmă grupul în documentul datat 26 martie.

Comisia propune un plafon de emisii de 100 grame de echivalent de CO2 per kilowatt oră pentru centralele electrice pe gaz care-și doresc eticheta „sustenabil”, dar grupul afirmă că norma ar trebui diluată până la un nivel care să fie „fezabil din punct de vedere tehnic”.

Ultimele concesii sunt insuficiente

El consideră că sunt insuficiente ultimele concesii ale Comisiei, între care acordarea etichetei verzi centralelor pe gaz care produc deopotrivă căldură și energie dacă ele respectă un plafon mai scăzut de emisii, dar și dacă se conformează altor reguli, între care substituirea unei alte centrale care poluează mai mult și condiția de a nu intra în funcțiune mai târziu de 2025.

Termenul-limită e prea timpuriu, spun cele nouă țări, din moment ce ele au anunțat deja planuri pe baza cărora centralele pe cărbune nu vor fi scoase din uz decât mult mai târziu, informează Reuters.

Un diplomat dintr-o țară UE care se opune oricărei diluări a regulilor a declarat că a proceda astfel înseamnă a submina fundamental însuși obiectivul taxonomiei.

„Acest lucru riscă o îndepărtare și mai mare de taxonomia bazată pe știință, în direcția unei taxonomii bazate pe lobby”, a afirmat el.