1.527 de posturi urmează să fie scoase la concurs în sistemul penitenciar, anunţă Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare. Decizia vine în urma promulgării de către preşedintele Klaus Iohannis a legii privind deblocarea posturilor.

Sindicatul transmite că există circa 4.500 de posturi vacante în sistem, însă doar pentru 1.527 dintre acestea există finanţare. 700 dintre posturile scoase la concurs sunt posturi de execuţie disponibile în operativ.

„Astăzi, Preşedintele României a promulgat prin decret Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, act normativ prin care posturile vacante din Poliţia Penitenciară sunt deblocate. Este adevărat că la acest moment avem aproximativ 4.500 de posturi vacante în sistemul penitenciar, însă dintre acestea doar pentru 1.527 avem finanţare”, se arată într-un comunicat al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare.

Se doreşte depăşirea pragului de 13.500 posturi ocupate în Poliţia Penitenciară

Cele 1.527 de posturi reprezintă un total al procedurilor de ocupare prin concurs pentru posturi de execuţie (1.398 de posturi), pentru posturi de conducere (25), respectiv pentru trecerea agenţilor în corpul ofiţerilor – „sesiune unică anuală” (129).

„ANP a tăiat cam 25% din propunerile făcute de unităţi întrucât se depăşea anvelopa bugetară disponibilă. Urmează publicarea în Monitorul Oficial a legii care deschide calea concursurilor şi imediat după aceasta se vor publica anunţurile de concurs. Până la acel moment sperăm să avem finalizată sesiunea de schimbări. Sesiunea de mutări care urmează nu va încurca primele etape ale procedurilor de concurs.

Aşa cum am anunţat din timp, vom avea un ultim trimestru al celebrului an 2020 fulminant. Sperăm să putem fizic să ducem la sfârşit provocarea, astfel încât la final să reuşim să depăşim pragul de 13.500 posturi ocupate în Poliţia Penitenciară”, mai precizează Sindicatului Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare, potrivit news.ro.

Informaţii suplimentare despre posturile scoase la concurs vor fi disponibile în scurt timp, mai transmit sindicaliştii.