Full Tilt, a doua mare reţea de gambling online din lumea, a fost închisă de procurorii americani la jumătatea acestui an. Procurorul new-yorkez Preet Bharara, unul dintre cei mai de succes acuzatori publici din SUA care a fost implicat şi cazul Bernie Madoff, spune că “Full Tilt nu a fost o companie legitimă de poker ci o schemă Ponzi globală”. “Nu numai că a organizată o enormă fraudă în sistemul bancar american, aşa cum credeam înainte, dar Full Tilt şi-a înşelat şi a abuzat de proprii jucători de sute de milioane de dolari”, mai spune procurorul, care estimează dimensiunea fraudei la 330 milioane de dolari.
„Cei din interiorul Full Tilt şi-au folosit propriile buzunare pentru a aduna sumele din portofelele celor mai fideli clienţi, în timp ce minţeau fără jenă atăt jucători cât şi publicul cu privire la siguranţa şi securitatea banilor depuşi la companie”, afirmă Bharara, citat de The Guardian. Investigatorii FBI descoperiseră că la finalul lunii martie Full Tilt datora clienţilor săi 390 mil. dolari, dar avea în conturi doar 60 mil. dolari. Procuratura îi acuză pe directorii şi proprietarii Full Tilt că au extras 444 mil. dolari din companie în ultimii patru ani.
Full Tilt opera din Dublin, însă compania era înregistrată în Insulele Canalului. Deocamdată nu se ştie cu exactitate câţi jucători şi-au pierdut banii depozitaţi la Full Tilt, însă se estimează că aceştia sunt de ordinul zecilor de mii.
 sursa: The Guardian