După cum este deja bine cunoscut, în data de 18.12.2012, Guvernul României a emis Ordonanța de Urgență nr. 93, prin care a dispus înființarea Autorității de Supraveghere Financiară până la cel târziu 15.03.2013, prin comasarea Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor și Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private. Dincolo de aceste aspecte preliminare ce țin de oportunitatea creării unei asemenea instituții, se pun o serie de probleme practice cu privire la modalitatea efectivă de înființare și de finanțare a ASF. Potrivit art. 1 alin. 2 din Ordonanță, ASF va funcționa ca autoritate administrativă autonomă, de specialitate, cu personalitate juridică, independentă, autofinanţată, care îşi exercită atribuţiile potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, prin preluarea tuturor atribuţiilor şi prerogativelor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private. Așadar, forma de înființare aleasă de Guvern este fuziunea prin contopirea mai multor persoane juridice, modalitate prevăzută de art. 234 din noul Cod civil.

Trei într-unu

O.U.G. nr. 93/2012 prevede că de la data înființării ASF își vor înceta existența cele trei comisii comasate, urmând ca toate drepturile și obligațiile acestora, inclusiv toate disponibilitățile bănești existente în conturi, să fie preluate de către organismul nou-înființat pe bază de protocoale de predare-primire. Prin urmare, cele trei patrimonii ale comisiilor vor fuziona și vor crea împreună patrimoniul unic al ASF. În ceea ce privește modalitatea de finanțare a ASF, Ordonanța prevede că instituția este autofinanțată, iar sursele ei de venit sunt extrabugetare și reprezintă în fapt sursele fiecăreia dintre cele trei comisii care se desființează.

Chestiunea patrimoniului ASF devine cu atât mai interesantă cu cât art. 25 alin. 1 din Ordonanță stabilește că ASF se va substitui celor trei comisii și în toate litigiile în care acestea erau parte. Se pune astfel problema sursei de venituri din care vor fi satisfăcute  creanțele deținute împotriva oricăreia dintre cele trei comisii, în condițiile în care CSA de exemplu gestionează două fonduri speciale în care s-au acumulat rezerve bănești importante, anume Fondul de garantare și Fondul de protecție a victimelor străzii.

Fiecare fond cu piaţa lui

Răspunsul la această întrebare este că fondurile cu destinație specială, așa cum este și Fondul de garantare administrat de CSA, nu vor putea fi utilizate pentru satisfacerea oricărei creanțe, ci numai pentru acelea în vederea cărora au fost constituite.
Art. 31 din noul Cod civil prevede că patrimoniul (totalitatea drepturilor și obligațiilor) unei persoane fizice sau juridice poate fi supus unei diviziuni sau afectațiuni speciale în cazurile și în condițiile prevăzute de lege.
Or, revenind la exemplul Fondului de garantare, acesta reprezintă un patrimoniu de afectațiune specială, aflat în administrarea CSA în prezent și a ASF pe viitor.
Astfel, conform art. 60 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările, Fondul de garantare se constituie în vederea protejării asiguraților, beneficiarilor polițelor de asigurare și terțelor persoane păgubite și este destinat plății indemnizațiilor rezultate din contractele de asigurare obligatorii sau facultative, în cazul constatării insolvabilității asigurătorului.
Mai mult decât atât, art. 61 ind. 1 alin. 7 din aceeași Lege stipulează că sumele depuse la fondurile de protecție pot fi supuse urmăririi silite numai în vederea executării obligaților pentru care au fost constituite.

Așadar, este evident că acest Fond de garantare reprezintă în fapt un patrimoniu de afectațiune specială, ce va fi administrat de ASF în conformitate cu scopurile pentru care a fost constituit. ASF nu va avea însă posibilitatea de a dispune în mod liber de acest fond, sau de oricare alt patrimoniu de afectațiune specială pe care îl va gestiona ca efect al comasării celor trei comisii. Prin urmare, conform configurației legislative actuale, niciunul dintre aceste fonduri speciale nu poate fi executat silit pentru  satisfacerea unei creanțe care nu se circumscrie scopului avut în vedere la constituirea lor.
Există însă posibilitatea ca, în momentul elaborării legislației secundare ce va guverna activitatea ASF, organele abilitate să decidă redistribuirea acestor fonduri speciale pe alte categorii de cheltuieli.

Rămâne de văzut ce strategie va fi abordată pe viitor și cum vor fi dezvoltate prevederile Ordonanței nr. 93/2012 prin diverse regulamente sau metodologii.
Concluzia este că deși s-a dorit uniformizarea supravegherii din sectoarele finaciare aflate în afara competenței băncii centrale pentru a crește încrederea publică în sistemul financiar, înființarea ASF nu a făcut, până în prezent, decât să genereze o temere accentuată cauzată de lipsa de reglementare și previziuni sumbre cu privire la eficiența cu care va funcționa acest organism.


Ioana Hasotti,
partener Hașotti Mîneran Nistor și Asociații