Urmează clipe grele pentru Donald Trump în Statele Unite. Luni, 25 ianuarie, actul de acuzare care-l vizează pe fostul preşedinte republican va fi transmis către Senatul american.

Ce urmează apoi pentru Trump?

Liderul democraţilor din Senat, Chuck Schumer, a declarat vineri că Senatului îi va reveni apoi rolul de a-l judeca pe Donald Trump pentru „incitare la insurecţie”, transmis AFP şi Reuters.

Şefa Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, „m-a informat că actul de acuzare va fi transmis Senatului luni”, a declarat Schumer de la pupitrul acestei camere.

Democratul Chuck Schumer a dat asigurări că procesul va fi unul complet şi corect.

„Senatul va desfăşura un proces complet. Va fi un proces corect”, a declarat Schumer.

Ce lovitură ar putea primi Trump la finalul procesului din Senat?

La finalul procesului ce va avea loc în Senatul american, lui Donald Trump i s-ar putea interzice să mai candideze pentru un nou mandat prezidenţial.

Fostul preşedinte este acuzat că, la 6 ianuarie, şi-a încurajat susţinătorii să pornească asaltul asupra Capitoliului. Era exact momentul în care aleşii din Congres certificau victoria lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale.

Fostul preşedinte, beneficii consistente la pensie

Donald Trump va avea dreptul de acum încolo la o pensie anuală ce se ridică la 221.400 de dolari. Asta înseamnă 18.450 de dolari/lună. În plus, fostul preşedinte va primi şi beneficii ce pot depăşi chiar un milion de dolari pe an.

Printre aceste beneficii se numără indemnizațiile de călătorie, spațiul pentru birou sau salariul personalului. Potrivit analizei realizate de Fundația Națională a Contribuabililor, începând cu anul 2000, au fost acordate în total 56 de milioane de dolari sub formă de beneficii celor patru foști președinți în viață, notează CNN.

Există însă riscul ca Donald Trump să piardă aceşti bani în cazul în care va fi condamnat în procesul de impeachment, aflat acum în desfăşurare în Senatul american. Legea nu acordă pensie președinților al căror mandat se încheie prin demitere în urma procesului. O condamnare nu va duce însă la înlăturarea sa din funcție, deoarece mandatul de preşedinte s-a încheiat înainte de proces.

Probabil că ar fi nevoie de un al doilea vot pentru ca Trump să-și piardă dreptul la pensie și beneficii. Cel puţin asta consideră Michael Gerhardt, profesor de drept la Universitatea din Carolina de Nord.

Alţi experţi consideră totuşi că nici un al doilea vot nu-l va putea face pe Donald Trump neeligibil pentru pensie şi alte beneficii.