Următorii pe lista pentru Camera Deputaţilor sunt Ionel Dancă, şeful Cancelariei prim-ministrului, Neculai Tănase, preşedinte PNL Focşani, Liviu Bostan, consilier judeţean, Gabriela Marchitan, inspectorul general şcolar din Vrancea, George Colev, antreprenor, şi Andy Florin Tufaru, preşedinte TNL Focşani, conform unui comunicat transmis de PNL Vrancea.

Pentru Senat, ceilalţi candidaţi propuşi sunt: Eduard Lambrino, inginer, Florin Nedelcu, consilier judeţean, şi Eugenia Drăguşanu, economist, expert în proiecte europene, transmite agerpres.ro

Preşedintele PNL Vrancea, Cătălin Dumitru Toma, cel care a propus BPJ listele pentru aprobare, şi-a manifestat încrederea în capacitatea „de a aduce plusvaloare Vrancei, prin activitatea parlamentară pe care o vor derula cei aleşi prin votul vrâncenilor în data de 6 decembrie”.

PNL a venit cu o propunere pentru funcția de viceprimar al Capitalei

Conducerea PNL București a decis luni cine va ocupa funcția de viceprimar al Capitalei, după ce Primăria Municipiului București a fost câștigată de către liberali la alegerile locale din 27 septembrie.

„A avut loc şedinţa Biroului Politic al Municipiului Bucureşti, încă suntem într-o şedinţă cu consilierii. (…) A fost un vot secret, liber exprimat. Au fost două propuneri: Cătălin Deaconescu şi eu. S-a supus la vot şi în urma numărării voturilor a ieşit rezultatul favorabil pentru mine pentru a ocupa poziţia de candidat pentru viceprimar din partea PNL”, a declarat Stelian Bujduveanu.

El a susţinut că legislaţia nu prevede un al treilea post de viceprimar.

„Din păcate, Codul Administrativ nu prevede un al treilea post de viceprimar. (…) Trebuie modificat Codul Administrativ. Astăzi nu se poate înfiinţa”, a spus Bujduveanu.

„Ne propunem să implementăm toate proiectele bune pentru Municipiul Bucureşti şi ne propunem în primul rând să reluăm din programul de guvernare al lui Nicuşor Dan, care este armonizat cu programul de guvernare al PNL şi cu cel al USR PLUS.

În perioada următoare vom veni exact cu proiecte de hotărâre pentru a fi supuse votului în Consiliul General, vorbim aici de proiecte care au în vedere fluidizarea traficului, care se referă la rezolvarea problemei parcărilor din Municipiul Bucureşti, problema termoficării şi cred că cea mai importantă şi despre care nimeni nu vorbeşte este cum abordăm problema falimentului Primăriei, pentru că astăzi, după cum bine ştim, Primăria este îndatorată până peste cap.

Avem companii municipale înfiinţate ilegal şi toate aceste lucruri trebuie aduse înapoi la normalitate. Ne propunem o primărie normală împreună cu aliaţii noştri din Consiliul General şi conduşi de primarul general, Nicuşor Dan”, a spus Bujduveanu.

Trebuie menționat că Bujduveanu este liderul consilierilor generali ai PNL.