Problemele actuale ale multor antreprenori se datorează şi lipsei substanţiale de înţelegere a regulilor de business.

Sunt unul dintre cei care susţin cu tărie ideea că dezvoltarea antreprenorială este o şansă extraordinară pentru România, deoarece este zona cea mai dinamică a economiei şi se poate încă dezvolta foarte repede aici, dată fiind starea de emergenţă care încă se află la noi în ţară, dar şi spiritul antreprenorial ridicat al multor români. Această posibilă dezvoltare implică mai mult decât factori economici, pentru că ea ar putea avea un rol pozitiv în dezvoltarea generală a societăţii româneşti, inclusiv la nivelul implicării în comunitate, responsabilităţii personale, generării unui climat pozitiv care ne cam lipseşte în prezent şi care, altminteri, este absolut necesar pentru România. Nici măcar o jumătate de secol de comunism nu a fost suficientă pentru a distruge tradiţia antreprenorială în România, aşa că, după 1989, aceasta a fost reluată rapid, însă oarecum la întâmplare şi fără continuitate, cam aşa cum s-a întâmplat, de exemplu, într-o oarecare măsură cu partidele istorice, şi ele decapitate în anii de dictatură comunistă. Cu privire la antreprenoriat, în alte ţări din centrul sau estul Europei, era posibilă, chiar în perioada comunistă, desfăşurarea unor activităţi antreprenoriale, atât în mediul rural, cât şi în oraşe (mai ales în domeniul micilor servicii).

În schimb, în România, absolut orice iniţiativă antreprenorială a fost complet interzisă, astfel că o generaţie întreagă, echivalentul generaţiei baby-boomer din Occident (cei născuţi după Al Doilea Război Mondial) a trăit şi mai trăieşte poate încă în spiritul acelei „anateme“ aruncate de comunişti asupra iniţiativei antreprenoriale, care a fost considerată atunci (iar de unii este încă, din păcate, considerată şi acum) o activitate ilicită şi periculoasă: am auzit cu toţii sintagma „sărac şi cinstit“, care, oricât de frumos ar suna la o citire superficială, înseamnă de fapt „dacă nu eşti sărac, înseamnă că eşti necinstit!“ cu trimitere directă la antreprenori, care reprezintă pătura mai afluentă a populaţiei. Moştenirea comunistă dăunătoare pentru antreprenoriatul românesc s-a perpetuat, iată, şi după 1989. Acum, la 20 ani de la Revoluţie, încercăm să scăpăm de aceste fantome ale trecutului şi să ne concentrăm pe o dezvoltare normală a activităţilor antreprenoriale în România, a educaţiei şi culturii antreprenoriale, dar tocmai când credeam că lucrurile merg mai bine pentru antreprenori, a venit o criză, împreună cu provocări importante pentru noi start-up-uri antreprenoriale, dar şi pentru antreprenorii care au pornit afacerile înainte de criză.

Pe lângă efectele obiective ale crizei (scăderea cererii, scăderea vânzărilor) şi măsurile guvernamentale inepte care nu au făcut decât să adâncească această criză, problemele actuale ale multor antreprenori se datorează însă în plus şi lipsei substanţiale de înţelegere a regulilor de business, de exemplu faptul că orice construcţie a unei afaceri durabile trebuie să conţină şi elemente solide de capital, nu numai datorie sau, în sens larg, nu ar trebui în niciun fel ca o astfel de construcţie să se bazeze doar pe iluzia unei creşteri eterne a pieţei. E şi acesta un proces de educaţie care durează şi care nu se încheie cu adevărat, din păcate, decât cu schimbarea completă a generaţiilor.