Mirela Vaida este oficial în concediu prenatal, însă se pare că nici nu i-a fost reînnoit contractul de către cei de la Antena 1, cotnract care a expirat la finalul anului trecut.

Mirela Vaida este de 7 ani în echipa Antenei 1, în 5 dintre aceștia fiind lideră de audiență cu emisiunea „Mireasă pentru fiul meu”.

Mirela Vaida a fost una dintre vedetele de bază de la Antena 1. Ea a fost solicitată să îi țină locul Simonei Gherghe la „Acces Direct”, în perioada în care aceasta s-a retras de pe sticlă pentru a aduce pe lume primul ei copil, o fetiță. Vaida a avut ani buni, de Revelion, și emisiunea „La hanu’ Mirelei”, format TV care a fost preluat de alte două vedete, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu. Anul trecut, vedeta TV a fost gazda emisiunii „Totul pentru dragoste la bine și la greu”, care a suferit mai multe modificări în decurs de câteva luni, nu a prins la public și, în cele din urmă, a fost retrasă din grilă. Odată cu ea, practic Mirela Vaida și-a luat rămas bun de la telespectatori.

Contactată de cei de la Libertatea, fosta prezentatoare TV a confirmat despărțirea de postul TV.

„E adevărat. Nu mai am contract cu Antena 1, în acest moment. După 7 ani de emisii live, zilnic, cu câteva mici perioade de repaus, atunci când am născut, acum sunt liberă de orice angajament. Au fost 7 ani extrem de frumoși, de fructuoși, de plini de experiențe și de satisfacții profesionale, însă am avut și parte de câteva experimente neplăcute în ultima perioadă, în ceea ce privește formatele TV care mi-au fost date. Lucrul acesta m-a obosit, m-a dezamăgit chiar. Oricât de bun, de experimentat ar fi un prezentator, nu poate salva o emisiune prost poziționată în grilă, în care rolul prezentatorului e minimizat la maximum. Am decis să mă retrag o perioadă, să-mi văd de casă, de copii și de sarcină, să mă odihnesc și să petrec timp alături de copii și de familie”, a declarat Mirela Vaida.