Sectorul comerţului electronic în România a înregistrat un avânt puternic ca urmare a pandemiei de COVID-19, astfel că plăţile online cu carduri Visa au crescut cu peste 50% în aprilie 2020 faţă de aceeaşi lună din 2019, transmite compania prin intermediul unui comunicat.

Această perioadă a accelerat trecerea către mediul digital, multe companii fiind nevoite să îşi desfăşoare activitatea online pentru a putea supravieţui, iar măsurile de siguranţă împotriva COVID-19 au influenţat comportamentul de plată al consumatorilor. Astfel, există o preferinţă din ce în ce mai mare pentru plăţile contactless şi mobile, precum şi o trecere la online.

“Cumpărăturile online şi acceptarea plăţilor fără numerar nu mai sunt doar un avantaj, ci şi o necesitate în contextul actual marcat de atâtea restricţii impuse din cauza COVID-19. Asistăm la o schimbare reală în comportamentul consumatorilor, dat fiind că aproape unu din şapte deţinători de carduri Visa din România care nu obişnuiau să facă plăţi online a achiziţionat pentru prima dată cu cardul bunuri sau servicii de pe internet după declanşarea pandemiei de coronavirus”, a declarat Elena Ungureanu, Country Manager Visa în România.

Sub o treime dintre utilizatorii de internet din România au făcut cumpărături online în 2019

Compania menţionează că, deşi shoppingul online s-a dezvoltat constant în România în ultimii ani, există în mod clar mai mult loc pentru creştere, având în vedere că doar 29% dintre utilizatorii de internet din România au făcut cumpărături online anul trecut, spre deosebire de media europeană de 67%, conform datelor Eurostat.

Consumatorii români apreciază din ce în ce mai mult avantajul de a putea face cumpărături oricând şi de oriunde, de a avea acces la o gamă mai largă de produse şi de a compara preţurile. Cele mai mari creşteri ale tranzacţiilor online pot fi observate în cazul aprovizionării şi amenajării locuinţei, unde valoarea plăţilor online a crescut de aproape 10 ori, în cazul magazinelor alimentare, restaurantelor, al magazinelor de îmbrăcăminte şi accesorii care au înregistrat creşteri de aproape 3 ori mai mari şi al plăţilor de utilităţi care aproape s-au dublat.

Prioritatea Visa: o experienţă de plată digitală sigură şi simplă, atât pentru clienţi, cât şi pentru comercianţi

Deoarece comerţul electronic creşte într-un ritm alert, prioritatea companiei este de a face experienţa de plată digitală cât mai sigură şi simplă pentru toţi cei implicaţi, comercianţi şi consumatori deopotrivă.

„La ora actuală este foarte uşor şi rapid să facem shopping online cu ajutorul dispozitivelor conectate la internet, iar tokenurile contribuie la securitatea sporită a tranzacţiilor digitale prin înlocuirea numărului de cont Visa de 16 cifre al deţinătorului de card cu un identificator digital unic (token) pe care doar Visa îl poate decripta. Întrucât tokenurile sunt specifice unui anumit dispozitiv, comerciant sau tip de tranzacţie şi pot fi validate doar de Visa, acestea sunt inutile fraudatorilor”, se spune în comunicat.

Consumatorii care intenţionează să facă achiziţii online pot utiliza cu încredere serviciul card-on-file, disponibil în prezent la principalii comercianţi online, care le permite utilizatorilor să îşi salveze datele cardului o singură dată, la activare, apoi să efectueze rapid, convenabil şi sigur plăţi cu un singur click, scrie Agerpres.

Compania precizează că experienţa de plată cu un singur click elimină parolele şi nevoia de a introduce manual datele cardului şi alte informaţii necesare pentru a finaliza o tranzacţie online, odată ce un deţinător de card s-a înregistrat. Ideea de la care s-a pornit este de a reflecta experienţa simplă de plată din magazinele fizice, viziunea pentru viitorul comerţului digital fiind că noul buton va înlocui treptat procesul de cumpărare actual.