Totodată, Platforma România 100 consideră că atitudinea defetistă în faţa Gabriel Resources/Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) şi retragerea dosarului de la UNESCO dovedesc încă o dată că guvernul PSD-ALDE nu guvernează în interesul ţării, se afirmă într-un comunicat al Platformei România 100. 

"Litigiul iniţiat de Gabriel Resources/RMGC împotriva statului român are la bază exclusiv presupuse încălcări ale unui tratat bilateral de investiţii prin acte săvârşite de guvernele care au condus România începând cu anul 1998. Pretenţiile Gabriel Resources/RMGC sunt cauzate de inconsecvenţa acestor guverne, în majoritate conduse sau susţinute de PSD. Încercarea domnului Tudose de a pune responsabilitatea litigiului cu RMGC pe umerii guvernului Cioloş este înduioşătoare, dar profund greşită", se apreciază în comunicat. 

Platforma România 100 "îi reaminteşte premierului Mihai Tudose că statul român este suveran şi are obligaţia să protejeze interesul public". 

"Lucrările de salvare, protejare şi de punere în valoare a patrimoniului cultural din zonele protejate prin lege sunt de interes naţional. Includerea Peisajului Cultural Minier Roşia Montana pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO ar dovedi întregii lumi valoarea inestimabilă a Roşiei Montane şi locul ei în patrimoniul cultural universal. Istoria de peste 2000 de ani, multietnică şi pluriconfesională a Roşiei Montane, căreia îi stau mărturie casele, bisericile, străzile, galeriile romane, vestigiile istorice, obiceiurile, căreia îi stă mărturie însăşi comunitatea actuală, formează împreună o adevărată amprentă identitară naţională şi un peisaj cultural unic în lume. Bagatelizarea acestui subiect în interviul acordat de premierul Tudose şi reducerea lui la 'gropiţe', 'râme' şi 'libelule' este nedemnă de prim-ministrul României şi, mai ales, denigratoare la adresa unui simbol al patrimoniului identitar naţional", se susţine în comunicat. 

Potrivit sursei citate, "demersurile Ministerului Culturii (nu ale Ministerului Mediului sau Pădurilor, cum eronat a afirmat domnul Tudose) începute în 2016 au respectat toate prevederile legale şi tratatele la care România este parte". 

"Depunerea dosarului în vederea includerii Peisajului Cultural Minier Roşia Montană pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO a fost o consecinţă firească a regimului de protecţie de care situl se bucură încă din 1992 – situri protejate UNESCO nu pot fi decât cele protejate anterior de legislaţia naţională – şi a demersului deja declanşat în 2011, când situl a fost propus de Comisia Naţională a Monumentelor pentru a fi inclus în Lista indicativă UNESCO", afirmă documentul, precizând că "nu s-a emis o decizie cu caracter de noutate şi nu s-a schimbat regimul de protecţie instituit în 1992, prin înscrierea în Lista Monumentelor istorice". 

În comunicat se subliniază că "includerea Peisajului Cultural Minier Roşia Montană pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO angajează statul în sensul punerii în valoare a sitului (management), dar nu în alt sens (de exemplu, excluderea vreunei activităţi), şi nu creşte riscurile arbitrajului (litigiul ICSID ARB/15/31 dintre Gabriel Resources/RMGC şi România)". 

Platforma România 100 afirmă că "includerea sitului pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO nu va aduce cu sine o supraprotejare a sitului, care este deja protejat de legislaţia naţională în vigoare, ci o recunoaştere oficială internaţională a valorii patrimoniului cultural şi natural al acestuia", pas care "ar deschide pentru zonă oportunităţi de finanţare, de creare de locuri de muncă şi de dezvoltare a unei economii durabile". 

"Conform procedurii de depunere a dosarului la UNESCO, nu este nevoie de avizul altor ministere în afara acordului Ministerului Afacerilor Externe, pe care Ministerul Culturii l-a primit. (…) România este semnatara Convenţiei Patrimoniului Mondial, deci Ministerul Culturii reprezintă statul român în elaborarea dosarelor depuse la UNESCO spre evaluare în vederea includerii pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Decizia de includere a unui monument sau sit protejat pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO este luată unilateral de UNESCO", se mai arată în comunicatul Platformei România 100. 

Premierul Mihai Tudose a afirmat marţi, referindu-se la procesul de arbitraj care vizează Roşia Montană, că nu crede că statul român va pierde această dispută în instanţă. 

Întrebat care este problema în privinţa zonei Roşia Montană, Tudose a răspuns: "Poate îl întrebaţi şi pe domnul Cioloş (…) de ce (…). În ianuarie, înainte să plece, în ultimele zile, toată zona respectivă a declarat-o arie protejată natural şi a trimis hârtiile pe la UNESCO. Adică în traducere 'nu mai sapi o gropiţă acolo nici să sapi după râme, că e arie protejată', lucru care probabil că va conta la acel arbitraj. De ce a făcut-o? Nu ştiu. (…) El era şeful la tribul acela de tehnocraţi. (…) Să spună că habar n-a avut, lucru pe care eu tind să-l cred că nu prea ştia ce se întâmplă pe acolo".
 AGERPRES