“În prima parte a lunii aprilie au devenit din ce în ce mai ostentativi, făceau gesturi prin care arătau că mă doresc mort, semne cu mâna la gât. În câteva situații i-am atras atenția Irinei și atunci mi-a spus că și ea a observat că este urmărită atunci când merge în oraș, când iese la cumpărături. Eu am refuzat să cred că se poate merge mai departe, eram în plin război politic cu Iohannis, cu statul paralel.

Într-o seară în aprilie, lucrurile au mers mai departe decât mă așteptam. Eram într-un spațiu public, erau patru indivizi, cu haine închise la culoare. Eram într-un restaurant, s-au oprit la câțiva metri de mine, unul a făcut tot un semn de genul ăsta. Unul dintre ei a răspuns la telefon, a închis telefonul și au plecat de acolo. La câteva zile după asta, eram în zona 13 Septembrie, pe o străduță destul de îngustă. O mașină în față, o mașină în spate și ei încercau să deschidă ușa la mașină. Am reușit să scap, să îi pierd pe drum”, continuă acesta.

REALITATEA din spatele FICȚIUNII

Povestea pare desprinsă dintr-o tragi-comedie americană cu buget redus. Patru asasini au poposit la București, s-au cazat în cel mai cunoscut hotel din România și apoi mai că n-au defilat pe stradă cu o pancartă pe stradă cu mesajul „Am venit să-l ucidem pe Dragnea”. Nimeni n-a văzut nimic, nici măcar semnele tipice desenelor animate, cu mâna la gât. Serviciile de informații, Poliția, partenerii noștri externi, toți au fost orbiți de profesionalismul ucigașilor fantomă. „Niște incompetenți paraleli”, pare că sugerează Liviu Dragnea, care nu contenește să-i umilească pe cei care asigură securitatea națională.

Președintele PSD a fost singurul care s-a prins că cei patru crai de la Răsărit au venit să-l ucidă, dar n-a alertat pe nimeni, doar i-a șoptit la ureche Irinucăi despre ce este vorba și ea chiar a confirmat. Este ceea ce liderul PSD a povestit public cu o figură serioasă, dublat în prealabil de consilierul său de suflet, Darius Vâlcov, cunoscut pentru pasiunea de a-și ține tablourile ascunse în pereți.

 Ar fi un pic de psihiatrie formă avansată, dacă în spatele acestui basm nu ar fi o strategie gândită, o DIVERSIUNE cu scop precis. Operațiunea MORTUL, despre care scria jurnalistul Ion Cristoiu, continuă să se desfășoare.

 

Scopul mitingului diasporei a fost răstunarea Guvernului Dăncilă. Pentru acest lucru trebuia să fie provocată emoția colectivă. Strategii lui Dragnea, conduși de Doru Bușcu, patronul Cațavencii, după cum mai multe surse au dezvăluit pentru Capital, au știut despre ce li se pregătește și au venit în întâmpinarea rivalilor cu un alt caz cu impact emoțional: femeia jandarm bătută și paralizată. Doar că s-a desumflat rapid, iar tânăra a ieșit din spital cu doar câteva vânătăi.

Operațiunea MORTUL nu a fost însă abandonată și a ieșit la iveală protestatarul din Teleorman decedat într-un spital, culme tot din din Teleorman. Motivul: gazele lacrimogene și jandarmii firește. Tocmai când fenomenul era pe cale să ia amploare, apare victima Dragnea cu un asasinat în dotare.

Mai întâi, Darius Vâlcov a oferit un tease într-un interviu la prietenul Bogdan Chirieac, iar apoi Dragnea a venit să anunțe bomba: “s-a dorit asasinarea mea”. Amuzant, dar numai despre asta vorbim de două zile. Face parte din categoria M**E PSD. Într-o țară în care dezbaterea politică se rezumă la acest tip de subiecte, probabil orice asasin în viață ar vizita România doar pentru show-urile live de stand up comedy.

Cert este că de două zile toată lume a uitat de femeia jandarm bătută și mai ales de protestatarul mort. Toată lumea vorbește despre asasinarea lui Dragnea, fie că o face la mișto, fie că o face plătit. Pentru că este greu să crezi că un jurnalist poate crede că o asemenea poveste halucinantă are vreo urmă de adevăr în ea. Agenda publică din România este plină de penibil, iar în tot acest timp, Klaus Iohannis este probabil din nou în vacanță.