Proiectul prevede că la preţurile de livrare ale producătorului, adaosul maxim pentru întreg lanţul de distribuţie şi vânzare cu amănuntul va fi de maxim 10% pe toată perioada stării de urgenţă şi pe o perioadă de cel mult 90 de zile de la data instaurării stării de urgenţă.

Numai 10% adaos comercial

„Se plafonează preţurile la raft ale medicamentelor, materialelor sanitare, dispozitivelor medicale şi alte asemenea, prevăzute de legislaţia în vigoare, după cum urmează: la costul de producţie, adaosul poate fi de maximum 10% din acest cost, iar pe lanţul de distribuţie adaosul total nu poate depăşi 10% din preţul de vânzare al producătorului, în conformitate cu prevederile art. 4, alin. 3 în Legea concurenţei nr 21/1996 republicată cu modificările şi completările ulterioare”, se arată în proiectul iniţiat de grupul parlamentar al PSD. De asemenea, se plafonează preţurile la raft ale alimentelor care fac parte din coşul minim de consum, după cum urmează: la costul de producţie, adaosul poate fi de maximum 10% din acest cost, iar pe lanţul de distribuţie adaosul total nu poate depăşi 10% din preţul de vânzare al producătorului, în conformitate cu prevederile Legii concurenţei.

Amenzi grele pentru cine nu respect hotărârea

Nerespectarea acestor prevederi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă începând de la 5 milioane de lei, dar nu mai mult de 4% din cifra de afaceri. Legea se aplică pe întreaga perioadă a decretării stării de urgenţă, cât şi 30 de zile de la încetarea stării de urgenţă.

Se profită de pandemie

Senatorul PSD Florian Bodog a argumentat că iniţiativa legislativă este necesară în contextul pandemiei de coronavirus şi decretării stării de de urgenţă nu doar pe teritoriul României. „În România, preţurile au crescut de la o zi la alta, motiv pentru care am considerat necesar că trebuie să prevenim comportamentele comerciale incorecte sau chiar ilegale (…), practic, oferind posiblitatea tuturor consumatorilor care sunt afectaţi de a avea acces la medicamente, la produsele de bază’, a spus Bodog.