Plafonul alocat pentru achiziţia de echipamente medicale din fonduri externe nerambursabile a fost majorat la 1,2 miliarde de euro, a anunţat, miercuri, Marcel Boloş, ministrul Fondurilor Europene.

„Guvernul României a adoptat cinci măsuri importante pentru ceea ce înseamnă categoriile de beneficiari din fondurile externe nerambursabile.

Majorarea de peste trei ori a plafonului

O primă măsură se referă la majorarea plafonului alocat pentru achiziţia de echipamente medicale.

Ordonanţa 43 din 2020 permitea unităţilor sanitare şi autorităţilor publice locale în parteneriat cu unităţile sanitare să acceseze fonduri externe nerambursabile pentru achiziţia de echipamente medicale însemnând sisteme de monitorizare sau ventilatoare sau toată aparatura specifică secţiilor de terapie intensivă.

Plafonul a fost majorat de la 350 de milioane de euro, la 1,2 miliarde de euro”, a spus Boloş, la finalul şedinţei de Guvern.

51 de contracte de finanţare încheiate până în prezent

El a precizat că aproape tot ce s-a solicitat prin cele 291 de cereri de finanţare depuse, în valoare de 1,271 miliarde de euro, se va şi finanţa.

„În perioada următoare urmează ca să încheiem contractele de finanţare pentru cele 291 de cereri care au fost depuse. Până în prezent am încheiat 51 de contracte de finanţare cu valoarea de 156 de milioane de euro.

Apelul de proiecte a fost deschis până pe data de 30 septembrie 2020. Este o măsură care vine în sprijinul crizei pe care o parcurgem în această perioadă generată de coronavirus, o criză pandemică cu greutăţi pentru sistemul sanitar românesc, iar Guvernul Orban a venit în sprijinul unităţilor sanitare astfel încât partea de echipamente medicale necesare pentru tratamentul bolnavilor să fie asigurat”, a adăugat ministrul Fondurilor Europene.

Anunțul inițial, la finele lui martie

Trebuie precizat că plafonul inițial anunțat de ministrul Fondurilor Europene a fost de 350 de milioane de euro.

”Pe lângă ventilatoare, sisteme de monitorizare, injectomate, inclusiv partea de laringoscoape, toate aceste echipamente medicale care sunt necesare în momentul de faţă, vom asigura inclusiv decontarea echipamentelor de protecţie medicală ale medicilor şi personalului medical implicat în tratamentul bolnavilor.

Aici intră de la mănuşi pentru protecţia mâinilor, combinezoane, dezinfectanţi, tot ce înseamnă echipamente de protecţie medicale, un efort pe care România îl face în momentul de faţă pentru ca să asigurăm decontarea unei cantităţi cât mai mari de echipamente medicale pentru ceea ce înseamnă acţiunile ce se desfăşoară n momentul de faţă de unităţile sanitare”, spus Boloș, la sfârșitul lunii martie, când a făcut anunțul.