”Plăcinta” Nagorno-Karabakh, în care sunt băgate mai multe mâini externe, riscă să explodeze

4 octombrie 2020, 12:29 de Lucia Popa

Recenta reizbucnire a luptelor dintre forțele armene și azere, declanșată în iulie și care a escaladat luna trecută, e doar ultimul episod al conflictului dintre cele două stat, Un conflict izbucnit la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990, pe măsură ce Uniunea Sovietică se dezintegra. Care are ca sămânță de scandal provincia Nagorno-Karabakh, o enclavă predominant armeană din interiorul granițelor Republicii Socialiste Sovietice din Azerbaidjan, parte a Uniunii Sovietice din 1922 până în 1991, când Azerbaidjanul și-a declarat independența, arată o analiză NationalInterest.

Conflictul a fost declanșat de încercarea conducerii armene din Nagorno-Karabakh de a se desprinde de Azerbaidjan și de a se alătura Armeniei, care a apărut și ea ca stat independent în urma destrămării Uniunii Sovietice.

Așa cum amintește NI, antagonismul armean față de turci – și azeri, care au legături culturale strânse cu Turcia – este profund. Strămutarea în masă și Genoidul Armenilor în Anatolia în timpul Primului Război Mondial, ca o consecință a faptul că o parte a populației armene s-a alăturat Rusiei în Marele Război, a intensificat sentimentele anti-turce în rândul armenilor. Această ostilitate interetnică a fost exacerbată de politica Moscovei față de Caucaz și Asia Centrală, prin încercările deliberate de a crea tensiuni între grupurile etnice învecinate în regiunile nerusești, în special musulmane, ale URSS.

Ambele părți s-au reproșat reciproc pentru începerea luptelor, care s-a răspândit acum dincolo de granița azeră cu Nagorno-Karabakh până la granița internațională dintre cele două țări. Președintele Azerbaidjanului și prim-ministrul Armeniei au respins sugestiile negocierilor pentru a pune capăt conflictului, în ciuda unor astfel de apeluri ale Organizației Națiunilor Unite, Rusiei și Statelor Unite.

Reaprindrea conflictului în regiune, în ultimele săptămâni, a readus și îngrijorările cu privire la stabilitatea regiunii Caucazului de Sud, mai ales că toate conductele majore care transportă petrol și gaze către piețele mondiale traversează această zonă.

Poate și mai alarmant este pericolul ca escaladarea confruntărilor să atragă puteri externe, în special Turcia și Rusia. Turcia a fost în mod tradițional un susținător ferm al Azerbaidjanului și a condamnat Armenia pentru că a început conflictul. În schimb, Rusia, care e de partea Armeniei, consideră Azerbaidjanul un partener strategic, furnizând chiar arme regimului de la Baku. Prin urmare, Rusia va avea o problemă majoră,iar dacă Moscova și Ankara se poziționează de o parte sau de alta a acestui conflict, asta va dăuna foarte mult încercării Rusiei de a depărta Turcia de NATO, mai ales că cele două țări susțin deja tabere opuse din Libia și Siria.

În ecuație intră și Israelul și Iranul, care au mizele lor. Israelul este un furnizor major de arme către Azerbaidjan, iar Iranul, în ciuda încercării sale de a părea neutru, a susținut de mult Armenia. În această plăcintă din Caucaz sunt băgate deja prea multe mâini externe, iar dacă focul nu e stins rapid, riscă să se transforme într-un conflict regional major.