Utilizatorii de Internet din ţara noastră descarcă, zilnic, muzică, filme şi diverse softuri cu ajutorul unor programe precum DC++ şi a torrentelor, însă mulţi nu ştiu ce este legal sau ilegal. Află mai jos dacă faci parte din categoria piraţilor de Internet şi ce rişti să păţeşti în acest caz.

Pirateria pe Internet este o problemă majoră în ţara noastră, dar şi în Uniunea Europeană (UE). Conform unui studiu referitor la pirateria online realizat de compania TERA Consultants din Paris, UE va pierde, în următorii cinci ani, peste un milion de slujbe şi până la 240 de miliarde de euro din cauza descărcărilor ilegale de conţinut pe Internet.

Ţara noastră se află pe primul loc în topul ţărilor monitorizate de IFPI -International Federation of the Phonographic Industry.

În fiecare zi, în jur de 80.000 de utilizatorii DC++ sunt înregistraţi pe huburi, cifră care creşte câteodată  la 100.000 de utilizatori  în orele serii şi la sfârşit de săptămână. 

Muzică, filme, jocuri, programe,  toate se găsesc pe Internet şi sunt descărcate fie prin intermediul unor softuri ca DC++  fie cu ajutorul torrentelor.

Ce este legal şi ce este ilegal

În ţara noastră, o activitate intensă pentru stoparea pirateriei online o are Asociaţia Industriei Muzicale din România (AIMR).

Inspectorii AIMR monitorizează în permanenţă site-urile cu găzduire şi vânzare de muzică, siteurile destinate stocării şi transferului de fişiere şi programele de download pentru a identifica persoanele care pun la dispoziţie sau facilitează accesul la materiale protejate de copyright.

În prezent, nicio lege nu incriminează descărcarea de fişiere pirat, ci doar punerea la dispoziţie.

„ Nimeni nu aleargă după nimeni dacă a descărcat ceva de pe Internet şi păstrează doar pentru el. Treaba noastră e să identificăm sursele ilegale şi să le oprim sau diminuăm cât mai mult activitatea”, se arată pe site-ul AIMR.

Autorităţile verifică doar ce ai pus la dispoziţie celorlalţi utilizatori, nu tot ce ai pe calculator şi de asemenea este falsă ideea că numai ce care piratează mult sunt vizaţi. Nu contează cantitatea de informaţii pe care o pui la dispoziţie, când vine vorba de produse piratate autorităţile nu au nicio toleranţă. Poţi pune  la comun numai clipuri, muzică sau programe create de tine.

DC++ şi oDC, cele mai monitorizate

În limbaj uzual punerea la dispoziţie înseamnă share-ul de fişiere şi directoare. Cele mai des întâlnite modalităţi sunt programele de tip DC++ şi descărcarea de torrente.

În cazul programelor de tip DC++ acest share se face din meniu de unde sunt selectate materialele. Programul în sine nu este ilegal, ci folosirea lui poate fi ilegală. Aşa că mare atenţie la selecţia pe care o faceţi şi la ce materiale aveţi în calculator. Iar textul despre proprietate şi dreptul de a accesa informaţiile  care se găsesc la useri de către instituţii de stat sau organisme anti-piraterie nu are nici o relevanţă pentru că odată împărtăşite fişierele nu mai sunt private, sunt materiale făcute publice, la care toată lumea are acces. Deci nu intră nimeni în calculatorul tău mai mult decât îi laşi tu.

Pe torrent devii seeder în momentul în care downloadezi şi eşti adăugat automat la share. Deci orice utilizare a acestor modalităţi de download este ilegală dacă vorbim de materiale protejate.

Cum sunt prinşi piraţii

Monitorizarea se face legal, prin observarea tuturor indiciilor accesibile publicului fără a accesa calculatorul, în afara documentelor puse la dispoziţie publică, fără ascultarea telefoanelor, verificarea emailurilor sau spargerea de site-uri.

Utilizatorii sunt identificaţi după IP.  Astfel, deschizi un site, îţi faci un cont undeva, laşi o adresă (IP). Toate aceste servicii reţin IP-ul de la origine, fiind obligate prin lege. Găzduirea unui site prin alte ţări nu ajută pentru că AIMR lucrează în colaborare cu IFPI (ifpi.org) – organizaţie care îşi desfăşoară activitatea în toate ţările importante.

Ce riscă piraţii

Piraţii de pe Internet riscă între 1 şi 4 ani de închisoare sau amendă. Aceştia rămân totodată fără calculatoare, riscând chiar sa fie actionaţi în judecată de cei care deţin drepturile de autor. Dacă se decide neînceperea urmăririi penale, deţinătorii de drepturi pot cere despăgubiri pe cale civilă.

Art. 1398 din Legea nr. 8/1996 completată şi modificată

Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 4 ani sau cu amendă punerea la dispoziţia publicului, inclusiv prin Internet sau prin alte reţele de calculatoare, fără consimţământul titularilor de drepturi, a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis ale fabricanţilor de baze de date ori a copiilor acestora, indiferent de suport, astfel încât publicul să le poată accesă în orice loc sau în orice moment ales în mod individual.