"Foarte multă vreme s-a refuzat dreptul consumatorului român de a avea acces la o procedură de insolvenţă. Anul trecut s-a emis o lege, 151/2015, despre care eu nu am decât cuvinte rele pentru că e o lege care a ieşit foarte prost, care merită o singură afirmaţie: singurul lucru bun la această lege este că există. Acum această existenţă este şi ea precară pentru că Guvernul a luat decizia prin OUG să amâne intrarea în vigoare a acestei legi cu cel puţin un an de zile. Spun cel puţin un an de zile pentru că, sincer, aşa cum cele 7 luni de zile nu au fost suficiente pentru a pune mâna la treabă pentru a funcţiona această lege, nu va fi suficient nici acest an pe care şi l-a luat Guvernul. Este o zonă în care insolvenţa este refuzată, nu există", a spus Piperea.

De asemenea, el a mai vorbit despre rezoluţia bancară, respectiv despre bail-in.

"În decembrie 2015 a intrat în vigoare o lege care e o interpretare a unor directive din dreptul Uniunii Europene care stabileşte rezoluţia bancară. Rezoluţia bancară înseamnă că o bancă într-o situaţie dificilă trebuie să se salveze implicit cu sacrificarea drepturilor pe care le au deponenţii asupra banilor din contul pe care îl au deschis în depozit la acea bancă. Sacrificarea se întâmplă printr-o confiscare a acelor bani, care ar trebui utilizaţi pentru salvarea băncilor, în limbaj corporatist bancar care mă irită care se numeşte bail-in. Pur şi simplu, banii aceia din conturile bancare, de depozit, dacă sunt peste 100.000 de euro se confiscă, sub cuvântul că banca respectivă trebuie salvată, cu preţul sacrificării drepturilor de proprietate a altor persoane", a mai afirmat avocatul.

El a dat ca exemplu un pensionar care a strâns mai mult de 100.000 de euro în cont pentru pensie.

"Pensionarul care a adunat în ultimii 25 de ani mai mult de 100.000 de euro în cont, are 200.000 de euro şi se trezeşte că acei bani pe care îi pusese acolo pentru a avea o pensie liniştită se confiscă. Nu se ştie care este motivul, nu ne spune nimeni. Spre deosebire de procedurile de insolvenţă unde ţi se spune foarte clar de judecători", a explicat Piperea. AGERPRES